Ecuația deconspirării (3)

Așadar, românii au fost „la mîna” Securității”, a autorităților statale, în general. „Birocrații”, intelectualii, dar în special artiștii, scriitorii, ca și alte categorii sociale erau invitați/chemați la Securitate. Toți aceștia erau puși să dea declarații peste declarații despre tot felul de lucruri și despre tot felul de persoane. Unii dintre cei chemați își dau seama, mai mult sau mai puțin (sau deloc) despre scopul pe care îl urmărește ofițerul de securitate. Spre surprinderea unora, acesta nu urmărește, în primul rînd, obținerea de informații, ci cu totul altceva: compromiterea, în special pentru viitor, a celui chemat și pus să dea diverse declarații. Compromiterea se obține prin amenințări, prin intimidare, prin diverse șicanări în societate și la locul de muncă, a celui interogat. Declarațiile curg, iar pînă la semnarea unui angajament nu mai este decît un pas. Angajamentul se obține de către ofițerul de securitate mai greu sau mai ușor, după caz, împrejurări și funcție de persoană. După obținerea respectivului angajament – care este semnat cu un nume conspirativ, după cum dorește securistul, acesta se întreabă: „Oare chiar va da curs angajamentului și va veni la mine cu diverse informații?” în acest moment trebuie să afirmăm că nu sînt vinovați cei care au dat un angajament, ci doar cei care au dat curs angajamentului; și nici măcar aceștia dacă informațiile lor nu fac rău celor pe care îi toarnă. Din ce cauze, sau din ce rațiuni, Securitatea a dus această activitate teroristă și criminală la adresa poporului român? Răspunsul la această întrebare nu face, însă, obiectul acestor rînduri.
înainte de a trece la cel de-al treilea element al ecuației trebuie să mai aducem în discuție așa-numitul statut al colaboratorului, al celor care au colaborat cu Securitatea. în această categorie, care nu este neapărat culpabilă, intră șefii de instituții și întreprinderi, ca și alți oameni care prin natura funcției și profilului lor de activitate au fost obligați să colaboreze cu Securitatea. Aceștia nu au absolut nici o vină dacă au colaborat în limitele sarcinilor de serviciu. Dacă, însă, după dorința meschină și ascunsă a securistului, și-au depășit îndatoririle oficiale făcîndu-le rău unora dintre subalterni, sau altor persoane, atunci într-adevăr colaborarea respectivă poate fi blamată și sancționată. Dar și aici există situații și cazuri punctuale.
Victima. Dacă statul român actual dorește, într-adevăr, să contribuie în mod benefic la punerea în lumină a problemei deconspirării, atunci este cazul să se dea publicității lista completă a celor care au avut de suferit de pe urma Securității. Această listă este singura rațiune majoră a deconspirării. (Va urma). (Gheorghe CHIȚIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!