Eduard ADAM
Un copil dus de părinți la Grădinița Letea a fost opărit de una dintre îngrijitoare. Toată lumea spune acum că a fost un accident nefericit. Conducerea căminului recunoaște că a fost vina angajaților, dar cere clemență. Părinții, înnebuniți, nu vor să audă de scuze și au făcut reclamație la poliție. Puștiul lor are răni pe partea dreaptă, pe mînă și picior, și, probabil, va mai sta cîteva zile în spital. Mai mult, după cum spun unii medici, va avea nevoie mai tîrziu de o grefă de piele. Un caz nefericit, care se va lăsa cu niște sancțiuni din partea Inspectoratului Școlar și, mai grav, cu sancțiuni penale, în funcție de ce va decide ancheta poliției.
Departe de deznodămîntul acestui caz, problema care se ridică este responsabilitatea și responsabilizarea la locul de muncă. Nu vreau să pun la îndoială acum profesionalismul cadrelor didactice de la Grădinița Letea. Nici nu mi-am propus, și n-am nici căderea. Însă mi-a venit în minte afirmația Anei Burlacu, directoarea grădiniței, cum că „totul a fost o simplă neatenție”. Cînd îți recunoști vina, restul aproape că nu mai contează. Cel puțin, nu în fața unor părinți disperați să-și vadă copilul o rană vie. Cum le mai poți cere unor adulți să fie concilianți și toleranți, cînd ei te plătesc pe tine să ai grijă de copii, iar peste cîteva ore după ce ți-au lăsat odorul în grijă află că e în spital, în stare gravă. Au toate motivele să fie intransigenți și să ceară ca vinovații să răspundă.
E vorba, pînă la urmă, de responsabilitatea pe care și un cadru didactic trebuie să și-o asume, la fel cum fac și alții, din bresle diferite. Un medic este pasibil de pedeapsă, dacă face o greșeală în timpul unei operații. Un magistrat poate fi tras la răspundere, dacă dă o sentință strîmbă într-un dosar. Și exemplele ar putea continua. Fiecare trebuie să răspundă pentru ceea ce se întîmplă greșit în aria sa de responsabilitate. Și nu trebuie uitat un amănunt deloc de neglijat: toți primesc bani pentru munca depusă. Peste tot în lumea asta, cînd primești, trebuie să și oferi ceva în schimb. Iar cînd în mîinile tale stau viețile unor oameni, trebuie să fii mereu cu ochii cît cepele.
La noi, știm bine, lucrurile au mers pînă acum în virtutea inerției. S-a întîmplat așa fiindcă noi toți ne-am complăcut în acest sistem. S-a lovit copilul la cămin, am lăsat lucrurile așa, fiindcă ni se putea întîmpla și nouă, acasă. Medicul a uitat nu știu ce tub în noi, am renunțat, că oricum nu ne făcea nimeni dreptate. Magistrații dau verdicte halucinante, îți spui că n-o să-l ierți, dar renunți imediat ce altă instanță superioară ți-a dat dreptate. Și tot așa. Așa am fost obișnuiți. Au avut grijă alții să ne inoculeze ideea că trebuie să taci, să lași de la tine. Ei bine, cred că ar trebui să devenim responsabili. Să fim gata să răspundem pentru ceea ce facem, bine sau rău, și să cerem acest lucru și altora. Să ne apărăm noi, dacă nu o fac alții.
Lasă un răspuns