EDITORIAL Toamna alianțelor

Florin CRĂCIUN

Țăranul român a găsit o vorbă înțeleaptă pentru a explica bogăția

toamnei: „Toamna se numără bobocii”. Truditorii pămîntului își adună roadele muncii de peste an, păsările din ogradă își adună puii. Și asta în fiecare an, fără să obosească, ba chiar este momentul satisfacției anuale. Pentru politicieni, perioada cînd își adună rezultatele se întîmplă o dată la patru ani. Și nu pentru că și-au ales un termen mai lung pentru a avea rezultate mai multe, ci pentru că atunci vine vremea scadenței. Atunci vin alegerile. Atunci încep să își stoarcă memoria ca să poată arăta electoratului cît de mult au muncit în folosul alegătorilor în ultimii patru ani. Cu greu își amintesc și acoperă vreo două rînduri numărînd alocuțiunile de la tribună sau interpelările. Cît despre vreun proiect de lege inițiat, nici vorbă. Ar putea cu ușurință să îți spună, dacă ar fi sinceri, cîte probleme personale și-au rezolvat, cîte case și-au făcut sau cîți căpătuiți au ajutat. Dar număratul bobocilor nu este tot ce se întîmplă la fiecare patru ani în viața parlamentarilor. Atunci încep și mișcările browniene de organizare și așezare pentru startul alegerilor. Partidele încep să își aranjeze noi alianțe și să își caute noi locuri. Liderii sînt gata să îi sărute pe dușmanii de temut și să facă cele mai greu de închipuit compromisuri pentru a fi pe un loc eligibil. PUR s-a urcat în barca PSD, deși nu recunoaște că a făcut-o doar pentru ca unii lideri să prindă un loc cald de parlamentar. PRM s-a gîndit să atragă de partea sa sindicatele. Nemulțumiți și mințiți pînă acum, sindicaliștii ar putea fi pentru năvalnicul Vadim Tudor cîteva procente în plus. Alții se gîndesc să pătrundă pe piața politică pe ultima sută de metri. PNG, plutind pe valul de bani, adună personajele care i-ar putea aduce cel puțin faima, dacă nu voturi.

Promisiunile electorale se umflă ca o gogoașa și astupă ochii

alegătorilor. Ca întotdeauna, țăranii și bătrînii sînt țintele

predilecte ale politicienilor. Pensiile cresc, în medie cu vreo zece procente. Cam ce ar însemna asta la o pensie de 2.500.000 de lei? Puțin peste cinci euro. Asta în cel mai fericit caz. Majoritatea bătrînilor au însă pensii mult mai mici. Cam ce ar putea cumpăra un pensionar cu acești bani? Poate medicamentele pentru o săptămînă. Iar despre țărani, ei sînt o categorie socială specială. Ocupația lor, agricultura, este și a fost dintotdeauna obiectul pariurilor politice. Nu se știe dacă și cine a cîștigat pariul cu agricultura, cert este că miza este mare. Puterea a început vizitele de lucru prin sate. Reproșurile au curs gîrlă, în timp ce viitorul este prezentat în lumina integrarii în UE, cînd toți țăranii vor fi fermieri cu tractoare și combine proprii. Opoziția vine cu o oferta la fel de tentantă: renta pe viața pentru cei care își vînd sau arendează terenurile agricole. Ce își poate dori românul mai mult? Decît ca promisiunile să devină realitate, iar politicienii să numere bobocii timp de patru ani, cît stau în Parlament, astfel încît electoratul să viseze cel puțin frumos.