• dacă la celelalte discipline notele au fost destul de mari, mulți educatori și profesori de matematică au luat note sub 6.00 • „este o ruptură între ceea ce se concepe la Ministerul Educației și ceea ce există în unitățile școlare”, crede prof. univ. dr. Gheorghe Dumitriu
Nu mai puțin de 725 de cadre didactice din 18 județe ale țării (Bacău, Neamț, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Constanța, Dîmbovița, Galați, Mureș, Suceava, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Vîlcea, Iași și Vrancea) s-au prezentat la Universitatea Bacău pentru a susține examenul de definitivat și cel pentru gradul II. La discipline precum ingineria, biologia, economia, engleza, educația fizică și franceză, media de promovabilitate a fost una foarte bună, deși notele obținute de candidați au variat în marea lor majoritate între 6 și 8. Din păcate, nu același lucru s-a întîmplat la educatori și la matematică. La cele două discipline au picat 20 din cei 112 educatori prezenți, respectiv 10 profesori de matematică din cei 43, aceștia obținînd note mai mici de 6.00, cît este necesar pentru dobîndi acest grad didactic.
Explicația pentru notele mici obținute dată de profesorii universitari implicați în examen este una cît se poate de simplă: cadrele didactice nu au de-a face cu asemenea subiecte în instituțiile de învățămînt, cum au fost cele de la definitivat. „La acest examen se pune accentul pe acumularea și reproducerea de informații, în loc să se pună pe creativitatea și gîndirea critică a profesorului”, ne-a declarat prof. univ. Gheorghe Dumitriu, directorul Departamentului de pregătire a personalului didactic din cadrul Universității Bacău. În opinia acestuia, „toate programele ar trebui să-i ajute pe profesori să-și ridice competența profesorală și eficiența în activitățile cu elevii”, altfel consecințele sînt dintre cele mai nefaste. „Fiind foarte multe informații, candidații nu au timp suficient pentru a-și pregăti cunoștințele. În aceste condiții scade motivația învățării, iar rezultatele la examene sînt modeste”, a mai spus profesorul Dumitriu.
Situația existentă se datorează nu atît amestecului factorului politic în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, ai cărui oameni sînt schimbați în funcție de guverne și miniștri, cît și lipsei de interes arătate de cei de la București față de propunerile făcute de profesorii din teritoriu. „În fiecare an, noi am elaborat programe, dar nu au fost luate în seamă. După fiecare examen am făcut un bilanț și îl trimiteam la București, pentru a se adapta programele de examene la realitățile din școli, dar se pare că nu a fost luat în seamă, iar cei care suferă sînt profesorii”, a adăugat profesorul Dumitriu. Universitarul băcăuan crede că există totuți două soluții pentru a ieși din impas: „știința și învățămîntul să fie separate de politic, iar pentru profesori să se elaboreze programe care să le dezvolte competențele în domeniu”. Rămîne de văzut cine și cînd va ține cont de aceste idei. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns