Efectul de torpilă

Pentru românii prea acaparați de grijile zilnice, eminenta integrare europeană este așteptată cu un calm rezervat. Mai ales că șomajul, slariile modice, statul la coadă pentru medicamente compensate; într-un cuvînt – lipsa unui trai decent – au diminuat cu procente bune optimismul pro-aderare prezentat, poate în exces, de către guvernanții noștri. Chiar dacă s-au obișnuit cu greutățile și dificultățile de tot felul, românii devin tot mai neliniștiți în fața valului de crize care lovesc din plin o Românie vlăguită, secătuită de lipsuri și copleșită de deznădejdi. O Românie care naște, parcă, mereu și mereu întrebări dilematice, așa cum le evidenția într-o primă fază reputatul eseist Cristian Teodorescu: „Vom intra în Uniunea Europeană cu aceiași judecători care dau sentințele după cum arată împricinații și cu aceiași procurori care tună și fulgeră împotriva micilor infractori și nu se pricep sau nu vor să instrumenteze inatacabil cazurile importante, mai ales cele de înaltă corupție. Se va schimba învățămîntul în bine peste noapte, după ce, de 17 ani, merge din ce în ce mai rău? Medicii vor deveni brusc mai competenți și mai atenți la suferințele pacienților doar pentru că vor ajunge cetățeni ai Uniunii Europene? Polițiștii de la Circulație se vor metamorfoza, în trei luni, din vînători de amenzi în agenți care să ajute la fluența traficului și la prevenirea accidentelor? Se va trezi conștiința în comercianții de mărfuri falsificate și vor renunța ei, de la 1 ianuarie, să-și mai bată joc de nefericiții care le acordă încredere? Ne vom trata cu mult mai multă politețe unii pe alții în locurile publice, renunțînd la atitudinea agresiv-încrîncenată de pînă acum?”.
Sînt întrebări legitime care, cel puțin pînă acum, nu-și găsesc răspunsurile dorite. Sînt întrebări ce înfățișează o multitudine de crize. De la cele mai mici pînă la cele mai mari. De la cele interioare la cele exterioare, care vrînd-nevrînd se răsfrîng și asupra noastră.
în plan extern, crizele se succed cu repeziciune, devenind – pentru majoritatea popoarelor – periculoase prin însăși amploarea și durata lor. Dar și prin ignoranța repetată a cetățenilor acestora, care mai devreme sau mai tîrziu vor simți din plin efectul de torpilă lansată cu exactitate.
Vorbind despre cauzele și efectele pe termen lung ale crizelor mondiale, istoricul Gabriel Kolko scria, în revista „Le Monde diplomatique”: „Dificultățile unei lumi aflate în derivă se leagă în mare măsură de dublarea din 2003 a prețurilor mondiale ale materiilor prime (petrol, cupru, argint, zinc, nichel etc.) pe care le exportă în mod tradițional țările în curs de dezvoltare. Aceste creșteri vor continua, dată fiind creșterea economică rapidă a Chinei, Indiei și a altor țări, antrenînd un avînt al cererii care nu exista atunci cînd balanța comerțului exterior era în mod sistematic favorabilă țărilor bogate. în rest, poziția relativă a Statelor Unite în termeni de active nete în străinătate s-a degradat în favoarea Japoniei, a unor țări din Asia și a țărilor exportatoare de petrol, care își afirmă puterea și devin în fiecare zi tot mai mult creditorii Washingtonului. Creșterea deficitelor americane provoacă o altă criză: scăderea dolarului cu 28 la sută față de euro numai în perioada 2001 – 2005. FMI și Banca Mondială sînt, de asemenea, într-o poziție incomodă în urma cascadei de prăbușiri financiare din Asia orientală, din Rusia și din alte părți ale lumii între anii 1997 și 2000. Complexitatea sporită a economiei mondiale și negocierile nesfîrșite de la Organizația Mondială a Comerțului nu au putut pune capăt subvențiilor și măsurilor protecționiste care împiedică un acord global de liber schimb și încetarea amenințărilor de războaie comerciale. Planeta economică trăiește acum sub amenințarea unei instabilități mult mai mari și a unor pericole mai importante pentru cei bogați. Lucrurile se precipită, iar lumea n-a făcut mare lucru de a se pregăti pentru ceea ce ar putea fi o viitoare criză” („Le Monde diplomatique – octombrie 2006).
Rezumînd lumea de după evenimentele de la 11 septembrie, profesorul Marwan Bishara scria, în aceeași publicație: „De-a lungul celor zece ani care au precedat evenimentele de la 11 septembrie, în jur de patru milioane de persoane, în special civili, au căzut victimă războaielor neconvenționale, finanțate de traficul de diamante, de droguri sau de arme. Un bilanț care a temperat oarecum optimismul suscitat de sfîrșitul războului rece. înainte, cea mai mare parte a conflictelor erau determinate de rivalitatea dintre cele două superputeri. Acum, planificatorii Pentagonului asociază noile războaie cu mondializarea și analizează pericolele pe care acestea le reprezintă pentru securitatea Occidentului, identificînd în special două tipuri de amenințări numite asimetrice; pe de o parte, războaiele interne, cauzate de slăbirea sau dezintegrarea autorității unor state sub presiunea mondializării; pe de altă parte, amenințările transnaționale ce provin nu dintr-un alt sistem, teritoriu sau religie, ci mai degrabă din noul peisaj strategic mai violent – mici războaie criminale, subdezvoltare și transformări demografice”.
Adîncirea crizelor produce tensiuni la scară planetară și chiar războaie care slăbesc guvernele centrale, distrug suveranitatea statelor, făcînd loc altor actori mult mai eficienți. Să sperăm că nu se vor adeveri prezicerile unor analiști care văd în viitor un „imperiu al haosului” ce se va întinde din Somalia în Afganistan și chiar pînă la centurile de sărăcie și mizerie ale capitalelor occidentale”. (Romulus Dan BUSNEA)cum, nu-și găsesc răspunsurile dorite. Sînt întrebări ce înfățișează o multitudine de crize. D

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!