Electronus Piaf și PA & CO se bat pentru repararea gropilor din Bacău

Administrator

La aproape trei luni de la rezilierea contractului cu firma Comnef SRL Bacău, din cauza falsului cu care societatea lui Petrică Botezatu a cîștigat licitația, Primăria Bacău a organizat, în sfîrșit, o nouă licitație. încă de la rezilierea contractului, după ce angajații executivului au măsurat cu ruleta toate lucrările executate de firma Comnef, primarul Romeo Stavarache anunțase că va organiza o nouă licitație pentru a continua lucrările de reparații a străzilor asfaltate din Bacău care nu mai apucaseră să fir executate de firma fostului consilier local Petrică Botezatu, care între timp și-a dat demisia din funcția de ales local. Organizarea unei noi licitații era necesară pentru că, potrivit lui Stavarache, valoarea lucrărilor de reparații ce trebuie efectuate era mai mare decît suma maximă admisă de legislație pentru a proceda la selecție de ofertă. Licitația s-a desfășurat miercuri, iar în cursă au intrat doar două firme. Este vorba despre societatea PA & CO din Oituz și de firma Electronus Piaf din Buhoci. Prima s-a oferit să repare 100 de metri pătrați de gropi din străzile asfaltate ale Bacăului cu 8980.88 RON, iar cea de-a doua a mers la licitație cu prețul de 6379.62 RON, ambele sume fiind fără TVA. Ambele firme au participat și la licitația organizată în primăvară de Primăria Bacău, dar atunci, chiar cu un certificat de atestare fiscală fals, cîștig de cauză a avut firma Comnef. Aceasta și-a adjudecat lucrarea cu prețul de 52,40 RON, în condițiile în care, acum, Electronus Piaf se oferă să facă asfaltarea cu 63,79 RON, iar PA & CO, cu 89,80 RON.
Interesant este că ieri, la primăria Bacău, nimeni nu știa care este valoarea de care firma care va cîștiga lucrarea va face reparații. „Licitația s-a făcut plecînd de la lucrările executate pentru 100 de metri pătrați. în funcție de banii pe care îi vom avea la dispoziție, vom face reparații la străzi, nu știm nici valoarea și nici suprafața”, ne-a declarat Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacău.
Nici una dintre cele două firme nu este străină de afacerile cu primăria Bacău. PA & CO, firma lui Costel Cășuneanu, a cîștigat licitația pentru asfaltarea la rece a străzilor din oraș, iar în vara acestui an a asfaltat cele mai importante artere din oraș. Valoarea inițială a contractului era de 70 de miliarde de lei, dar la final, Primăria ar putea plăti peste 100 de miliarde de lei. Electronus Piaf a cîștigat, în această vară, licitația pentru repararea sau refacerea completă a trotuarele din oraș, valoarea licitată fiind de 15 miliarde de lei. Anul trecut, societatea a încasat alte 3,5 miliarde de lei pentru repararea străzii George Bacovia. Electronus Piaf a fost înființată în 1992 și îl are ca acționar unic pe Ion Petru Floareș, cel care și-a început afacerea cu o balastieră în comuna Buhoci. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.