Odata cu inceperea anului scolar atit politistii, jandarmii, cit si agentii Politiei Primariei Bacau au trecut la depistarea chiulangiilor si a micilor infractori. Biroul de Siguranta Publica, impreuna cu reprezentanti ai Biroului de Inspectie Comerciala din cadrul Politiei Primariei Bacau, au executat, zilele trecute, o actiune in patru din cele 15 unitati de invatamint arondate prin protocolul semnat impreuna cu Inspectoratul de Politie Judetean Bacau si Jandarmeria Bacau. Ei au urmarit si comercializarea de obiecte, bunuri – telefoane mobile, ceasuri si aparatura electronica, ce ar putea face obiectul unor infractiuni, printre elevii scolilor si colegiilor bacauane. Chiulangii au fost gasiti la loc de cinste in barurile din apropierea celor patru scoli. In total, 29 de elevi au dat orele de curs pe berea, cafeaua si tigarile savurate in respectivele baruri. „Cazurile semnalate au fost inaintate conducerii unitatilor de invatamint, in vederea informarii acestora despre elevii-problema depistati, cit si faptele constatate. Urmeaza a fi luata si masura aducerii la cunostinta parintilor acestor elevi. Aceste actiuni au caracter de permanenta si vor avea loc pe tot parcursul anului scolar”, a spus Florin Podoleanu, purtatorul de cuvint al Politiei Primariei Bacau. (Doina TIMUS)
Lasă un răspuns