Ceva mai bine de 3.800 de elevi din județul Bacău, al căror venit pe membru de familie nu depășește 305.000 de lei vechi, beneficiază, în acest an, de sprijin material din partea statului pentru a-și putea continua studiile liceale. Numărul elevilor incluși acum în program este mai mare cu aproximativ 25 la sută decît cel aprobat inițial, cînd în urma selecției computerizate au fost admiși doar liceeni al căror venit mediu pe membru de familie nu este mai mare de 14.958 de lei vechi. Inspectorul școlar general adjunct Brîndușa Popescu spune că cei 3.815 elevi care au izbutit să intre în program nu au garanția că vor primi respectivul sprijin financiar pînă la sfîrșitul anului. „Banii sînt acordați și în funcție de sîrguința pe care și-o dau copiii la școală. Conform legii, în momentul în care un elev cumulează 20 de absențe nemotivate este exclus automat din program, iar în locul său este inclus un altul care se afla pînă atunci imediat sub lista celor admiși”, explică Brîndușa Popescu. Inspectorul școlar general adjunct adaugă că respectivele prevederi legale ar putea fi aplicate cu mult mai devreme decît se credea. „Avem deja un număr de șase elevi care, deși au fost nominalizați pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării ca beneficiari ai programului «Bani de liceu», au rămas pe dinafară din cauza numărului limitat de locuri. Cei șase elevi au acum șansa să primească, totuși, sprijin financiar odată cu excluderea unor beneficiari din cauza absențelor”, precizează Brîndușa Popescu. Fiecare elev inclus în acest program primește lunar o bursă socială în valoare de 1.800.000 lei. Dacă în cadrul unei luni calendaristice sînt și cîteva zile de vacanță, suma scade proporțional cu perioada în care respectivul elev nu s-a aflat la ore. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.