La cîteva zile după începerea anului școlar, peste 200 de catedre sînt încă vacante în școlile din mediul rural. Cadrele didactice repartizate pe aceste posturi în etapele anterioare ale mișcării personalului didactic au renunțat la catedră. în același timp, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău este în continuare asaltat de cereri pentru un post de suplinitor calificat sau necalificat, solicitări depuse în majoritate de pensionari care vor să-și mărească veniturile. „Vom publica toate posturile rămase libere, iar miercuri, 26 septembrie, organizăm o nouă ședință publică. Le vom ocupa cu suplinitori calificați și necalificați. Față de anul trecut a scăzut numărul de suplinitori în județ”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Brîndușa Popescu, președinte al Comisiei de mobilitate.
Sînt clădiri, n-avem dascăli
Profesorul Neculai Gruia spune că slaba salarizare din învățămînt a îndepărtat din sistem oamenii capabili și a permis accesul celor mediocri. „învățămîntul a adunat oameni cu o dotare intelectuală mediocră. Elevii de clasa a XII-a cu rezultate școlare foarte bune nu aleg profesia de cadru didactic. Noi facem clădiri. Nu e suficient. Cea care dă viață este resursa umană. Dacă nu am în fața elevului un om capabil intelectual, cu vocație intelectuală, degeaba ridicăm școli. în învățămînt s-au adus oameni mediocri și submediocri, iar cei bunișori sînt selectați, de regulă, în școlile cu nume”, a afirmat fostul inspector școlar de matematică. Nici suplinitorii necalificați nu acceptă orice. Doina R., absolventă de liceu, candidată la vîrsta a treia, se prezentase ieri la ISJ pentru un post de religie mai aproape de casă. „Am primit la Stănișești. Eu sînt din Tg. Ocna. L-am acceptat la ședința publică pentru că nu știam distanțele, dar e foarte departe, iar dintr-un salariu de patru milioane (400 RON, n.r.) ar însemna să dau jumătate pe gazdă”, a comentat femeia. Suplinitorii calificați nu beneficiază nici măcar de sporul de rural, „cîrligul” cu care ministerul mai atrăgea cadrele didactice la sate.ședința publică pentru că
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.