„EMINESCU SĂ NE JUDECE!”

Cum să nu-i dai dreptate…?!

Calistrat COSTIN

Premergător lui Lucian Blaga (autorul SPAȚIULUI MIORITIC), cel care simțea că „eternitatea (# șansa dăinuirii noastre, a românilor – n.n.) s-a născut la sat”, EMINESCU, din veacul său, face „elogiul satului românesc”, aducînd și el, ca Rebreanu mai tîrziu, „laudă țăranului român”, atunci cînd la 1882, în „TIMPUL” scria: „Numai răposatul Bolliac a mai scris poate cu atîta convingere ca noi în chestiunea aceasta (a soartei țăranului ); e poate singura chestiune în care am scris cu toată patima de care e capabilă inima noastră și cu toată mila pe care ne-o inspiră tocmai țăranul, acest unic și adevărat popor românesc”.
însă noi…”noi epigonii”, noi (încă!) românii trăitori la început de mileniu trei, mai înțelegem noi oare ce-a vrut să spună și să înțeleagă OMUL DEPLIN AL CULTURII ROM+NE prin atît de dureroasele sale cuvinte?! Poate că unii dintre noi mai înțelegem, dar nu se știe sigur dacă mai putem… pricepe! Și… și constatînd starea precară a satului românesc de la finele veacului al XIX-lea („precaritate” ce pare a nu se mai sfîrși!), pentru care se făceau (și se fac!) vinovați guvernanții („Nu vă ajunge că vindeți haina de pe om, ați ajuns să-l vindeți chiar pe dînsul, să-l faceți rob… aceasta numai că vă trebuie bani?!”), EMINESCU vine cu o propunere de ameliorare a vieții țăranului care: „nu-i cu putința decît prin reorganizarea socială care să-l asigure în contra exploatării sub orice formă” („TIMPUL”, 1881). Idealism vizionar?! Cert e că la peste un veac și un sfert, soarta țăranului român încă e în studiu…

încă foarte tînărul EMINESCU (era prin 1876) face aprecieri definitive despre scena politică românească a vremii, aprecieri de o limpezime și o justețe ce continuă a fi exemplare! Poetul, Gazetarul de geniu nota în „CONVORBIRI LITERARE”: „Partidele noastre, nu le numesc conservatoare sau liberale, ci: oameni cu slujbă – guvernamentalii, și oamenii fără slujbă – opoziția. De acolo vecinica plîngere că partidele noastre nu sînt partide de principii ci partide de interese personale”! Aspră, neiertătoare observație! Așadar visul lui EMINESCU erau „partidele de principii”; în timp ce el pleda în numele unor „principii”, în realitatea politică a țării se ilustrau de fapt „interese personale”! Mai e nevoie să sesizăm oare dramatica actualitate a gîndirii sale de politolog, astăzi, la început de mileniu trei, cînd „grupurile de interese” dictează „principiile” după bunul lor plac, în vreme ce „român – săracul înapoi tot dă ca racul”?! Vasăzică , iată, metehne vechi și mereu noi ale politicii carpato-dunărene semnalate de „analistul” EMINESCU, judecător fără patimă, obiectiv, „apolitic”, al destinelor poporului său! Cine să ne mai înțeleagă?!

La 1874, EMINESCU biciuind cutumele diplomaților timpului, era convins că „Popoarele există spre a fi înșelate” (în poemul O, ADEVĂR, SUBLIME).

Și mai spune EMINESCU, între multe altele: „Poeți se găsesc foarte rar (însă oameni) politici cîtă frunză și iarbă”, și: „un om mediocru poate fi un (om) politic mare în împrejurări date, dar un om mediocru nu va fi sub nici o împrejurare un poet mare”. Cum să nu-i dai dreptate?!…

Helvetica-R ECE!”

Cum să nu-i dai dreptate…?!

Calistrat COSTIN

Premergător lui Lucian B

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!