Eroi au fost

Modele de onoare, credință și jertfă

* Recent, în cuprinsul paginii de Opinii a ziarului dumneavoastră a apărut un articol consacrat dramei pe care o trăiesc cei mai mulți dintre veteranii de război, în indiferența cvasitotală a autorităților, dar și a noastră. Pentru a le oferi, totuși, un grăunte de bucurie, mi-am propus să aștern pe hîrtie aceste cîteva rînduri despre „eroii de fiecare clipă” – ne scrie un fervent cititor și colaborator din Onești al publicației noastre:

Am început să-i cunosc pe veteranii de război din instruirea mea ca militar în termen, din aparițiile acestora la solemnitățile prilejuite de zilele importante pentru români, din alocuțiunile președintelui ANVR, generalul c.a. (r) Marin Dragnea, ca și din almanahurile editate în anii 1996, 1999 și 2002 de filiala județeană „General Eremia Grigorescu”, lansările publice ale acestora însemnînd tot atîtea prilejuri de trăiri intense. âi cunosc, de asemenea, din munca depusă împreună în rîndul elevilor din școlile interesate de activitățile extracurriculare la sărbătorirea evenimentelor istorice.
L-am cunoscut pe Grigore Pâslaru, președintele subfilialei comunale Tg. Trotuș a ANVR din articolele, luările de cuvînt la lansările publicațiilor menționate, cît și dintr-o acțiune comemorativă organizată la școala generală din comună unde, în prezența primarului și a cadrelor didactice, elevii au prezentat un emoționant spectacol în care accentul a fost pus pe timpul de maximă amplitudine și fior eroic unic în care lideri politici și oameni simpli au dat dovadă de „gânduri și fapte demne ce s-au înălțat pînă la umărul lui Socrate și până la privirea hotărâtă a lui Brâncoveanu dinaintea gâdelui” – ca să-l cităm pe omul de cultură-martir Mircea Vulcănescu, apogeul fiind unirea pe vecie a tuturor românilor.
în urmă cu mai bine de doi ani, veteranul Pâslaru a trebuit să se interneze la spitalul din Onești. L-am vizitat și ne-am bucurat de revedere. Am adus vorba despre aerodromul de la Viișoara – Tg. Trotuș în timpul ultimei conflagrații mondiale, tema unui articol al său. Bun cunoscător de istorie și amator de detalii, s-a arărtat interesat de o povestire a mea despre aviație, Onești și primul război mondial: „…se născuse arma aviației din inițiativa unui grup de entuziaști care s-au instruit în străinătate și în țară, Mircea Zorileanu (1883 – 1919) avînd brevetul de zbor nr. 2/iulie 1911, la intrarea României în război fiind numit comandant de escadrilă din Grupul 1 aeronautic. A executat multe misiuni de manevre, recunoaștere și bombardament, pentru județul nostru fiind importantă decolarea de pe aerodromul din Onești (unde acum se află serele de deasupra cartierului Crucea de Piatră) în ziua de 13 iunie la ora 1 și 50 de minute, cînd zborurile de noapte nu se practicau din lipsă de aparatură de bord adecvată și hărți detaliate, piloții orientîndu-se doar după Steaua Polară, Venus și ceața cursurilor de apă; a trecut Carpații la altitudinea de 1 600 – 1 800 de metri și a bombardat cu o precizie uimitoare poziții germane în Covasna și Brașov, fapta sa temerară îngrijorîndu-l pe inamic. Pentru contribuția la mersul luptelor de la Mărășești și Oituz, pentru răspîndirea manifestelor de încurajare deasupra Bucureștiului, unde a dovedi un curaj dincolo de limita firescului, i s-au acordat însemnate decorații și ordine militare. Preocupările sale literare – fiindcă s-a dovedit un spirit iubitor al cernelii și al vieții, zestre aleasă, de o mare forță vizionară privind contribuția aviației – i-au atras supranumele de prozator al văzduhului, el scriind cu 20 de înaintea francezului Antoine de Saint-Exupery. Avînd sănătatea zdruncinată a plecat în Italia (la Nervi, unde Ciprian Porumbescu l-a cunoscut pe Giuseppe Verdi, aici compunînd celebra „Balada”), însă la doar 35 de ani s-a stins din viață, urna cu cenușa lui fiind așezată la temelia monumentului ridicat în anul 1937 pe strada Paris din Capitală, unde sub un glob pămîntesc ce simbolizează drumurile și porturile „oceanului aerian” stă scris: Maior Mircea Zorileanu”.
La aproximativ jumătate de an de la spitalizare veteranul de război Grigore Pâslaru a plecat dintre noi, regretat adînc de întreaga populație a localității și de toți cei care l-au cunoscut, necrologul evocîndu-i înalta atitudine cetățenească pe care a dovedit-o tot timpul pentru bunul mers al vieții așezării în toate componentele sale.
âi cunosc pe mulți dintre veteranii de război. Trecuți de 80 de ani, și-au păstrat statura și generozitatea specifice marilor conștiințe. Camaraderia dovedită trebuie să fie o mare lecție pentru noi – înțelegerea noțiunilor de patrie și datorie, cu consecințe plătite cu vîrf și-ndesat atît în timpul războiului, cît și în comunism. Dacă i-am întreba cine sînt ei ne-ar răspunde: sîntem aceia care la chemarea țării nu am întrebat, nu am comentat, nu am cerut, nu am pus în balanță sacrificiul vieților noastre tinere. Esența acestui răspuns mă trimite la cugetarea unuia dintre cei șapte stîlpi ai înțelepciunii antice grecești – Chilon din Sparta și la „De mortuis nie nisi bene” potrivesc :”Despre veteranii de război – numai de bine”, ei reprezentînd pentru noi un model de onoare, credință și jertfă. înarmat cu asemenea trăiri mă întorc la lectura binefăcătoare a articolului „Ultimul asalt”, cu martorii și eroii unor fapte memorabile (Corneliu Cristea, pensionar – Onești)u dat dovadă de „gânduri și fapte demne ce s-au înălțat pînă la umărul lui Socrate și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!