continuare în pg.3!!!!!!!!!!!
are foto, cod „buge” – Consilierii au aprobat, la propunerea executivului local, cel mai mare buget din istoria municipiului Bacău
foto, cod „buge1” – Primarul Romeo Stavarache a conceput un buget care acoperă toate problemele ridicate de băcăuani
CITAT
„Este un buget echilibrat, în care sursele financiare locale sînt îndreptate prioritar către învățămînt, sănătate, reabilitarea termică a blocurilor, construcția de locuințe și infrastructura rețelelor de apă, canalizare și străzi. Alături de proiectele finanțate din resurse locale, am asigurat cofinanțarea proiectelor mari de investiție din fonduri nerambursabile, de peste 200 milioane de euro” – Romeo Stavarache, primarul Bacăului
Buget record
1 miliard de euro pentru municipiul Bacău
Claudiu TĂNĂSESCU
• cel mai mare buget al municipiului Bacău, de peste 3.700 miliarde de lei (1 miliard de euro), a fost aprobat în ședința de Consiliu Local de ieri n bugetul include susținerea celor mai mari investiții din ultimii 20 de ani, de peste 200 milioane de euro, ce se vor desfășura în perioada 2007 – 2009 n deși independenții Laurian Lucaș, Rodica Pădureanu și Aurel Damian s-au abținut de la votarea bugetului municipiului, acesta a fost aprobat n conservatorii s-au dezis de cuvîntarea de tip caragialesc a colegului lor de partid, Petrică Munteanu, care pînă la urmă a votat și el bugetul
Cel mai mare buget din toate timpurile al municipiului Bacău a fost aprobat ieri de consilierii locali. Dacă în 2004 bugetul era de 1.595 de miliarde de lei, ieri, consilierii locali au votat un buget de 2,5 ori mai mare, respectiv unul de peste 3.700 miliarde de lei, ceea ce însemnă 1 miliard de euro. Aceasta în condițiile în care taxele și impozitele locale plătite de băcăuani au scăzut și ele cu 30%. Municipalitatea băcăuană a pus accent însă pe banii încasați din cotele defalcate de la bugetul de stat, duble față de cele colectate de la băcăuani. „Acest buget confirmă că dezvoltarea economică a Bacăului, atît de contestată de «foști», este cît se poate de reală. El redă dinamica creșterii economice a Bacăului, conferită de revista «Capital» la sfîrșitul anului trecut și acum de Guvern, prin includerea Bacăului ca pol de dezvoltare economică în România”, a declarat primarul Romeo Stavarache. Un alt indicator elocvent este indicele de îndatorare. în 2004, gradul de îndatorare era de 95%, iar în 2005, de 70%. Acum, acesta a ajuns la doar zece procente.
Investiții de peste 200 milioane de euro
Actualul buget al Bacăului preconizează ca investițiile în perioada 2007 – 2009 să se ridice la peste 200 milioane de euro. „Este un buget echilibrat, în care sursele financiare locale sînt îndreptate prioritar către învățămînt, sănătate, reabilitarea termică a blocurilor, construcția de locuințe și infrastructura rețelelor de apă, canalizare și străzi. Alături de proiectele finanțate din resurse locale am asigurat cofinanțarea proiectelor mari de investiție din fonduri nerambursabile, de peste 200 milioane de euro. Acestea sînt: aducțiunea de apă de la Valea Uzului, noua groapă ecologică de gunoi, Centrul Expozițional de Afaceri, centrul sportiv, podul Șerbănești, pasajul subteran CFR, parcul din fața Catedralei Ortodoxe, Insula de Agrement, zona de agrement Tamași și nu în ultimul rînd modernizarea rețelelor secundare la CET”, a mai spus Romeo Stavarache.
„Independenții” lui Sechelariu s-au abținut de la vot
Dintre cei 18 consilieri locali participanți, 15 au susținut propunerea de buget a municipalității băcăuane. Singurii care s-au abținut de la vot au fost independenții Laurian Lucaș, Rodica Pădureanu și Aurel Damian. Conservatorul Petrică Munteanu a criticat și el bugetul, încercînd să spună că e bun „în proporție de 80% și rău cam 20 de procente”, dar pînă la urmă și-a încheiat discursul în spiritul lui Caragiale: „bugetul este în ordine, dar cu mari lacune”. Imediat, colegii lui de partid, prin Gabriel Lupu, au sărit să precizeze. „Părerea domnului Munteanu nu este poziția PC! Abuzul de cuvinte dăunează grav sănătății! Bugetul este unul generos, susține proiectele majore ale comunității băcăuane așa că, în consecință, îl vom vota”, a declarat conservatorul.
Social-democrații au votat cu amendament
Social-democrații au votat bugetul doar după ce au cerut o explicație și au venit cu un amendament. „Noi vom vota bugetul în funcție de răspunsul pe care ni-l va da primarul. Este un buget generos, repartizat echilibrat, dar nu am găsit sumele date pentru investițiile în rețelele secundare de la CET”, a declarat George Bogatu. El a mai cerut să nu se ia din banii sportului un miliard și să se dea la Culte, ci din banii destinați consilierilor locali și autorităților executive. „Nu au fost introduse toate investițiile care sînt pe CET deoarece se vor aloca bani de la Guvern, prin programul de termoficare 2006 – 2009, care a fost mutat pe 2008 – 2015. Tocmai am primit o adresă de la Guvern, cum că investițiile vor face obiectul Guvernului, iar luni Vasile Drăgușanu, directorul CET, și Constantin Geosanu vor merge la Brașov să prezinte prioritățile Bacăului în termoficare”, a explicat primarul Stavarache. Livia Sibișteanu, colega de partid a lui Bogatu, a precizat și ea că respingerea acestui buget ar însemna neplata salariilor cadrelor didactice pe ianuarie și stoparea investițiilor în școli. Liberala Roxana Mironescu a propus să fie inclusă în buget și suma de 450.000 de lei noi, alocată de Ministerul Dezvoltării și Locuințelor pentru consolidarea blocului Mărășești 11. Bugetul aprobat ieri de consilierii locali este cel mai mare din istoria municipiului Bacău și acoperă toate nevoile și cerințele unui oraș cu adevărat european. defalcate de la bugetul de stat
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.