ETERNUL EMINESCU

A trăi printre lupi…

Emil VASILIU

Năzuind a lumina unele lucruri ori „problemele” ce le ridicau începuturile civilizației și culturii noastre moderne, EMINESCU pare a fi deopotrivă în „replică”, în dialog cu noi cei de azi, după o sută douăzeci și cinci de ani! Iată o părere eminesciană despre adevărata civilizație a unui popor: „Civilizația adevărată a unui popor consistă, Nu în adaptarea cu deridicata de legi, forme, instituții, etichete, haine streine. Ea consistă în dezvoltarea naturală, organică a propriilor puteri, a propriilor facultăți ale sale. Nu există o civilizație umană generală, accesibilă tuturor oamenilor în același grad și în același chip, deși în ea intră o mulțime de elemente comune și altor popoare”. Oare cînd vom învăța, o dată pentru totdeauna, „lecția” acesta de clarviziune, lecție „predată” de cel mai pur dintre noi?! Așadar: „dezvoltare naturală, organică a propriilor puteri”! Restul e…comerț, globalizare și maimuțăreală a unor surogate de aiurea! Dar… dar mai avem timp pentru învățarea lecției eminesciene, că sfîrșitul lumii încă nu va veni foarte curînd, cică… Atunci, la 1881, EMINESCU sesiza că „există o civilizație franceză, una engleză, una germană, una italiană” etc., dar „nu există însă o civilizație română”. întrebare: acum, la debut de nou mileniu, există oare o „civilizație română”?! Răspunsurile la această „nedumerire” ar putea fi extrem de interesante!

Zamfir Arbore, redactor la „Românul” și prieten cu EMINESCU, își amintește în articolul „Eminescu, ziarist și cugetător politic” (1909) de vorbele poetului, un EMINESCU mîhnit de toate cîte se întîmplau năpăstuitului său „izvor pururea întineritor”: „Știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul și hai să ne călugărim, căci nu sîntem făcuți să trăim între lupi. La mînăstire, în chiliile solitare, să scriem letopisețul în care să înșirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se știe cît amar a suferit românul cît a trăit pe acest pămînt”.

„Răul e în societate, nu în indivizi” – a lăsat scris EMINESCU în caietele sale. Venim și îl completăm: răul e pretutindeni acolo unde se poate aciua! Să fim așadar foarte atenți!

Scrie EMINESCU în operele sale politice: „Orice popor care n-a ajuns încă la o deplină dezvoltare, care n-a trecut prin corupția și mizeriile ce le aduce cu sine civilizația înaltă, dar în decadență, e un popor tînăr”! Să înțelegem, poete, că „trecerea prin corupția și mizeriile ce le aduce cu sine civilizația înaltă” este o etapă necesară, fără de care nu se poate, în creșterea unui popor, în dezvoltarea, în înflorirea sa, iar „decadența să fie o culme a evoluției”?! Dacă-i pe-așa, e trist, foarte trist, poete, vorba ta: „totuși este trist în lume”! Pare, „pururi tînăr” și divin poet, mult iubite MIHAI EMINESCU, că noi, urmășii tăi, începem a nu mai fi demult „un popor tînăr”! Ce-i de făcut? Teamă mi-e că nimic, atîta vreme cît sîntem sortiți hazardului iar, vorba ta, „pasiunile omenești vor rămîne în veci aceleași”…a mînăstire, în chiliile solitare, să scriem letopisețul în care să înșirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!