Europa intră în ring

Administrator

BOX – CAMPIONATUL EUROPEAN: Constantin Bejenaru, Ronald Gavril și Radu Zarif sînt cei trei pugiliști de la Sport Club Municipal Bacău care vor reprezenta România la Campionatul European de box de la Plovdiv (Bulgaria). Cei trei vor intra în ring de mîine, cînd sînt programate primele meciuri din faza preliminară, adică a disputelor premergătoare sferturilor de finală. Concret, programul „europenelor” arată astfel: 13 iulie / ședința tehnică, 14-17 iulie / întreceri pentru calificarea între primii opt la fiecare categorie de greutate, 18-19 iulie / sferturi de finală, 20-21 iulie / semifinale, 22 iulie / pauză (negocieri între marile puteri pentru acordarea medaliilor de aur), 23 iulie / finalele la cele 11 categorii de greutate.
Avizi de mare performanță sînt toți, inclusiv pugiliștii de la SCM Bacău. Semigreul (81 kg) Bejenaru așteaptă cam de mult timp o recunoaștere a valorii sale printr-o medalie de strălucire continentală. Ronald Gavril, de asemenea deținător al „Centurii de Aur”, dar la categoria 75 kg, este mai optimist: „Obiectivul principal este cucerirea unei medalii la Campionatul European, poate chiar de aur”. Radu Zarif va încerca, la rîndul său, să arate că dă bine cu stînga și cu dreapta la categoria 69 kg. Antrenorul Relu Auraș este de acord cu Nicolae Cara, colegul său de echipă tehnică la SCM Bacău, că rușii sînt cei mai puternici adversari: „Dorința mea este ca ei să scoată medalii. După tragerea la sorți îmi voi da seama ce șanse avem. Nu mi-ar conveni ca băieții noștri să dea, în primul sau al doilea tur, de adversari din Rusia sau Ucraina. Sînt și buni și au și oameni sus, bașca arbitrajul. Deocamdată nu vreau să anticipez. Acum (n.r. ieri) sînt în Basarabia, cu familia. Voi pleca în Bulgaria imediat după stabilirea tablourilor de concurs”. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.