Europo, venim!

PROTEZA SPERANȚEI

Val MĂNESCU

Acțiunea se petrece în curtea unui țăran, în România. Printre orătănii, un porc de vreo sută douăzeci de kile cu un picior de lemn.
Vecinul Dionis: băi, nea Robert, da’ de ce are porcul matale un picior de lemn?
Proprietarul Robert: a, păi, nu știi? Dacă nu era el, rămîneam fără casă! Ăsta-i porcul Agamemnon, e deștept, ceva de speriat! Astă- iarnă, cînd mi-a luat foc casa, el a dat telefon la pompieri, că nevastă-mea era prin sat, eu la pădure, copiii la școală.
Vecinul Dionis: hai, băi, fugi de-aici! Da’ de ce are porcul un picior de lemn?
Proprietarul Robert: stai să vezi. Cînd i-a venit nevesti-mii sorocul să nască, Agamemnon a dat fuga la dispensar de l-a chemat pe dom’ doctor. Și mă mai ajută și prin curte, îl mai pun la săpat, dă coceni la vite, se duce după pîine; mai nou, cic-a vorbit cu unu’ să ne tragă și nouă Internet, că ăsta mic e înnebunit să navigheze!
Vecinul Dionis: bine, bine, dar de ce are un picior de lemn?
Proprietarul Robert: păi, zi și tu, Dionise, nu-i păcat să-l tai deodată?

Mai întîi, prin ianuarie ’90, au venit bananele și portocalele. La orice colț de stradă era bătălie pe fructele exotice. Cine să mai vrea mere făinoase și pere zemoase din grădina bunicului? La ora aia, purtătorii insignelor de fruntaș în întrecerea socialistă mai decretau sentențios că nu ne vindem țara și deveneau foarte nervoși cînd venea vorba despre mîndria națională. Apoi au dat năvală marile corporații internaționale și băutorii de Cico, Brifcor, Carpați, Mărășești sau Snagov au dat faliment. Nici un regret. Prin ’92, a dispărut flota, mîndrele noastre pescadoare și trailere care nu lăsau nici o masă fără pește oceanic și transportau minerale și petrol pentru mormanul de fiare vechi al industriei socialiste. Atîta pagubă! Metalurgia au luat-o indienii cu sediul la Londra. Aluminiul a trecut în proprietate elvețiană. Lasă-i, dom’le, să plătească ei devoratoarea industrie grea! Exploatarea aurului a fost și ea concesionată altora mai pricepuți. Robinetul conductelor de lapte și miere e la mîna Vestului. Da, vrem Europa cu orice preț, vrem civilizație și legi, și autostrăzi fără gropi și aer condiționat și orașe curate, și lumină, vrem standardele lor, un da hotărît pentru ISO 9001! Telefonia e la greci. Gazul la nemți. Petrolul la austrieci. Într-o fragilă pîlpîire de orgoliu național, Daciile și-au păstrat numele, dar au trecut în stăpînirea francezilor. Încet-încet ne-a cucerit Occidentul de tot. Fruntașilor în producție li s-a luat subtil obiectul muncii pentru care erau calificați, au fost trecuți în șomaj, li s-au dat salarii compensatorii și au fost obligați să-și schimbe meseriile. N-ai ce-i face, și asta-i una dintre dimensiunile europene ale libertății. Scăpate de sub controlul autoritar al statului, prețurile au luat-o razna, în timp ce salariile au încremenit în curs de dezvoltare. După guvernări catastrofale, vehemența patriotică a dispărut ca prin minune: nimeni n-a mai fost auzit că nu vrea să-și vîndă țara. Pînă și bancurile cu români deștepți au dispărut. Ba, au circulat și îndemnuri cum că România ar trebui dată integral, cu munți, ape, cîmpii, orașe și cetățeni, în locație de gestiune vreunui manager de profesie de-aiurea, care dă mai mult, în timp ce noi asistăm la instaurarea bunăstării în patria noastră.
Au urmat ani și ani de școală. Fără vacanță. Am primit lecții de capitalism sălbatic, de carton, de mahala, de cumetrie și, mai nou, de termopan. Experți în chirurgie economică, socială, culturală, legislativă, au amputat rînd pe rînd organele ființei naționale. Așa se face; cangrena se vindecă numai cu bisturiul. În manualele din care se învață arta victoriei nu figurează principiul PRIMUM NON NOCERE. În ființa națională, sleită de atîtea operații fără anestezie pe organismul viu abia mai pîlpîie speranța.
Dar ce minunat e să speri, nu-i așa? Să fii atît de deștept încît să nu fii nefericit! Ia din viață ce-i frumos! – e-un cîntec. Speranța îți alungă gîndurile negre și îți dă puterea să uiți că plătești otrava din apă cît nu face, că gazul e cel mai scump din Europa, că patronul îți fură din salariu, că benzina, că pîinea, cafeaua, creditele, că tot ce consumăm e mai scump decît în Elveția, că respiri printr-un tub subțire în care oxigenul e pe sfîrșite, că ți-e foame și că ai pantofii rupți. Uiți și că, dacă ești în iad, nu poți trăi ca un înger. Ce pandemie politică? Sînt chestiuni mai arzătoare la ordinea zilei! Bine că ești conștient, bine că poți vedea și gîndi! Bine că nu te-au omorît deodată. Înseamnă că tot mai însemni ceva, tot mai ai o valoare. Te faci că nu-ți pasă de proteze și speri că mîine ai să te poți mișca, să-ți fii util măcar ție însuți.
Porcului Agamemnon n-o să-i crească jambonul la loc. Iar atît timp cît mai face cîte ceva prin gospodărie jungherul n-o să-i cresteze jugulara.nu-i păcat să-l tai deodată?

Mai întîi, prin ianuarie ’90, au veni

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!