Europo, venim!

Nepoftiți, dar doriți, în casele oamenilor…

• istoria audiovizualului din Bacău (1)

Istoria intrării Bacăului în Europa a început mult înainte de 22 decembrie 1989. Intreprinderea de Mașini-Unelte fabrica echipamente de prelucrare a metalelor care se exportau în America. Fabrica de Confecții furniza echipamentele pentru arbitrii și oficialii Olimpiadei de la Los Angeles. Intreprinderea de Avioane fabrica binecunoscutele YAK-uri. Avicola livra carne de curcan canadian în zeci de țări, chiar și în… Canada. Partizanul, întreprinderea de încălțăminte, făcea bocanci pentru armatele africane. Combinatul de Prelucrare a Lemnului mobila casele rușilor, iar Fabrica de Șuruburi făcea piulițe pentru Dacia, dar și pentru Mercedes. Concitadinii se mai mîndreau cu aeroportul, cu festivalul Toamna Muzicală Băcăuană, cu inventatorii și scriitorii, cu bucătarii premiați la concursurile culinare de prin America, cu gara cea nouă, cu Filarmonica și ansamblurile folclorice invitate mereu pe cele mai prestigioase scene ale lumii. Zeci de mii de băcăuani erau conectați la pretențiile lumii civilizate. Dar, dacă priveai bulevardul de la statuia lui Bacovia pe la 5-6 după-amiaza, vedeai oameni frumoși și amărîți, fete superbe și încruntate, tineri eleganți fără speranță.
A venit Revoluția, Bacăul a ieșit în stradă plîngînd de spaimă și de bucurie. A trăit intens bucuria speranței și spaima de ce va fi. Cîțiva dintre ei, unii inconștienți, alții interesați, au luat locul activiștilor P.C.R. și frîiele puterii. Ce-a ieșit simțim cu toții, la șaisprezece ani de la marea schimbare. Pare că cea mai importantă cucerire din acele zile fierbinți, care s-a consolidat și s-a impus în viața de zi cu zi, a rămas libertatea cuvîntului și a presei. Nici asta nu-i puțin lucru.
Istoria posturilor de televiziune locale a început în Bacău încă din ianuarie 1990 cînd, la inițiativa unui grup de entuziaști, a început să transmită, prin inserție în programul Televiziunii Române Libere, Televiziunea Bacău. Radu Albu, Cornel Ciobănița, Costel Ciulină, toți – ingineri la întreprinderea de Avioane, cărora li s-a adăugat Nicolae Păduraru – maistru la Liceul Bacovia, au sperat și ei ca Revoluția Română de la Bacău să-și atingă scopurile idealiste. Ca să schimbe mentalități era nevoie de cel mai modern și de mai mare audiență instrument media: TELEVIZIUNEA.
Folosind aparatura personală (camere VHS și echipamente video de amator) instalată în studioul improvizat în birourile Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, TV Bacău încerca să astîmpere foamea de informație a băcăuanilor difuzînd scurte programe de știri și reportaje din realitatea imediată. Bucuria libertății de exprimare se manifesta cu exaltare, în contextul marilor schimbări și în acord cu observația sociologului Alvin Toffler: ” …noul sistem mass media a devenit, de fapt, principalul instrument al revoluției din lumea în schimbare rapidă a prezentului”.
Primul post de televiziune din Bacău nu a avut schemă de personal angajat, iar finanțarea de la C.J.P.U.N. era precară și întîmplătoare. După aproape un an, echipei angrenate în această activitate de pionierat i s-au alăturat Dan Iacob și Dorin Ciulină. Studioul a primit un spațiu în Casa de cultură a sindicatelor și a continuat să difuzeze emisiuni prin cablu sub denumirea TV NELCOR pînă în primăvara lui 1993.
Odată cu extinderea rețelelor de cablu TV, cele două mari societăți existente în anii ’94- ’95, întîi SATBA și mai apoi EUROSAT și-au înființat propriile studiouri de televiziune, cu personal redacțional și tehnic angajat și cu o grilă de programe care, departe de a putea fi comparată cu ceea ce știm acum că trebuie să ofere o televiziune, cuprindea programe de știri și emisiuni proprii pe modelul adaptat al televiziunilor din marile orașe.
În 1993 își făcuse debutul în eter primul post de radio privat pe frecvență vestică. Ascultam fascinat, în mașină, primele semnale sonore provenite de la Radio STAR B și-l sunam pe inginerul Florin Lupancu, semnalîndu-i zonele din oraș unde emisia era mai slabă. Îi auzeam pe Doru Ridel, Carmen Stavarache, Cezara Duță, Dumitrița Dănilă, Cornel Cepariu, Ovidiu Bufnilă, Gabi Ungurenașu în emisiuni care făceau concurență posturilor principale de radio și nu-mi venea să cred. Bacăul avea propriul lui post de radio!
După numai un an de experiență radio, energici și determinați, Mihai Stoica, Florin Lupancu, Dan Francisc, Dan Reicbuch, Florin Moisă și Viorel Savin, sprijiniți financiar de Doina Melinte și de dr. Constantin Stan, pe o structură de personal care-și făcuse ucenicia la STAR B, s-au lansat în marea aventură a imaginii. Bani, entuziasm, imaginație și multă muncă, în mare parte neștiută, s-au consumat pentru ca Televiziunea CANAL 6 să le împlinească visul de a intra în casele oamenilor. Din studioul de la etajul 12 al unui bloc de pe bulevardul Nicolae Bălcescu plecau reportajele, știrile și emisiunile made in Bacău, despre Bacău, prezentate de Dana Macsim, Ramona Anton, Cezara Duță, Lili Adochiței, Ionuț Tomescu sau Bianca Bichiu. În spatele camerelor sau la butoanele videorecorderelor erau tehnicienii: Dan Seminaru, Mircea Ciobanu, Sebi Năsturaș, Cătălin Pintea, Robert Macsim, Dan Duță. CANAL 6 a fost o școală în care fiecare elev a învățat din mers principiile televiziunii: dicția, coerența, corectitudinea, bunul simț.
(Va urma). Val MĂNESCU toții, la șais

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!