Europo, venim!

Ceața carpatică

VAL Mănescu

Nețărmurită e satisfacția românului de rînd dimineața, cînd, ca să se dumirească în ce zi se află și pe ce planetă, cu ochii abia mijiți, caută telecomanda de la capul patului și deschide televizorul. E ora șase și mai poate zăbovi un zece minute pentru odihna de după munca somnului de peste noapte. Apasă pe rînd primele zece butoane corespunzătoare principalelor posturi, nu pentru că i-ar păsa prea mult de ceea ce s-a întîmplat, ci mai mult ca să fie convins că nimic nu s-a schimbat peste noapte. Cum nici ziua de ieri nu i-a adus nimic anormal în anormalitatea ei, iar ceața nu s-a risipit, cu siguranță că nici cea de azi n-o să-l facă mai tînăr, mai bogat, mai frumos sau, Doamne ferește!, mai fericit.
Da, nimic nu s-a schimbat, și asta-i declanșează omului nostru încă un căscat, semn de profund respect față de destinul divin care i-a hărăzit să trăiască într-o țară liniștită, fără convulsii, fără întrebări cataleptice și, în consecință, fără probleme existențiale majore. Aceeași urîtă fonfăită pe TVR 1, același gîngav bîlbîit pe N24, aceeași ridicolă prețioasă la Antena 1, aceiași și mereu aceiași monotoni și falși prezentatori de știri pe toate posturile, care dau impresia că s-au înțeles diabolic să behăie concomitent, pe toate frecvențele, aceleași știri, formulate în același limbaj de lemn, pe același ton sec și neconvingător. Omul nostru român s-a obișnuit să nu mai priceapă nimic. Confuzia permanentă pe care i-o inculcă mass-media autohtonă și-a atins scopul: patriei, cît mai multă ceață!
Fie că e drama celor doi mineri blocați la șaizeci de metri sub pămînt pentru salvarea cărora a fost chemată o echipă de „specialiști în salvări la mare adîncime” de la Petroșani care, după două zile de ședințe analitice la suprafață, ajung la concluzia că nu pot intra în subteran, fie că e vorba de spălarea lui Voiculescu, fie că subiectul este viteza cu care Patriciu alunecă printre acuzații, polițistul bătăuș de cetățeni, sau cazul fetiței moarte, găsită în pubela blocului, știrile din România par la fel de ridicole. Relatate fără rigoare profesională, departe de a stîrni interesul sau, eventual, compasiunea, întîmplările, oricît de dramatice ar fi, par să fie puse la cale de un comandament specializat în ridiculizarea pînă și a celor mai timide încercări de a gîndi. Bîlbele instituțiilor statului sînt amplificate de exprimarea ambiguă a redactorilor, anume parcă să niveleze creierul. În loc să se maturizeze, presa noastră devine din ce în ce mai puerilă în abordarea subiectelor și, mai ales, în relatarea acestora. Ați văzut ghipsul premierului? Băi, l-ați văzut, sau nu? Că dacă nu l-ați văzut, vă ia mama naibii! Ia mai uitați-vă odată! Să vă intre bine în cap: acesta-i ghipsul primului-ministru și acesta e aparatul lui ortostatic! Dar nunta lui Iri, v-ați uitat la ea? Cum dansează Base cu nevasta la mare, ați văzut? Ce doctori buni la Viena, ce ziceți, brava lor!
Din ce în ce mai des citești articole ce par scrise de unii care n-ar obține la tema de compunere din clasa a patra decît o notă de cinci cu indulgență. Pînă și evenimentele senzaționale, prezentate trunchiat, fără date precise, își pierd sensul informativ și, mai ales, pe acela de educare, de determinare a unei opinii sănătoase în rîndul oamenilor. Pe cine să crezi ? Pe procurorul care acuză fără probe, sau pe inculpatul care plînge în direct în prime-time, jeluindu-se că e victima unei mașinațiuni politice? Pe țăranul sinistrat care stă-n cort de un an, sau pe oficialul de la județ care spune că s-au alocat miliarde și miliarde pentru refacerea caselor? Pe cel care a semnat angajament de colaborare cu Securitatea, sau pe securistul notoriu care afirmă că și-a făcut datoria credincios față de patrie? Cînd să-l crezi pe fostul prezident Constantinescu? Atunci cînd explică anticomunismul său funciar, sau atunci cînd dădea lecții de ideologie în calitate de secretar de partid?
Cum apare cineva pe ecran, i se vede arătătorul indicînd pe altcineva care, la rîndul lui, arată pe altcineva, și tot așa, douăzeci de milioane de arătătoare îndreptate mereu spre altcineva, niciodată spre propriul stern. Peste tot de-a mai anticomuniști, de-a mai luptători anticorupție, de-a mai patrioți, de-a mai porniți contra poliției politice.Toți, îngeri.Toți, nepătați.Toți, anticomuniști aplaudînd frenetic și cîntînd Partidul, Ceaușescu România, fix pînă la ora 12.30 din 22 decembrie 1989…
Confuzia-i clară: Patriciu – curat.Tender – curat. Justiția româna are ca principiu fundamental indulgența. Ești vinovat? Ești liber!!! Cu cît mai penibile explicațiile, cu-atît mai cinstit!
Pe deasupra arcului carpatic plutește ceața, pe zi ce trece mai densă. Dacă pînă și Noica a filozofat la lumina ochilor albaștri, mai-mai să crezi că nu ești român dacă n-ai fost securist, iar dacă Vadim și Voiculescu au adeverințe oficiale că nici n-au mirosit usturoiul, e normal că turnătorii au fost pionierii și școlarii de ieri, care acum au exact vîrsta la care conștiințele lor pot fi culpabilizate.
Dar, să nu ne îngrijorăm. Nimeni nu va păți nimic. Aici, în ceața din ce în ce mai deasă a derizoriului, totul se pierde, nimic nu se cîștigă! pe a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!