Europo, venim!

Jigodia

Val MĂNESCU

N-am subiect. Stau cu foaia albă în față și cumva trebuie sa încep. Noaptea trecută am scris despre jigodie. A ieșit un material dureros de adevărat și l-am șters. E noiembrie și acușica se fac șaisprezece ani de cînd mi-am ars carnetul de partid în balconul comitetului județean și am jurat că iau viața de la zero, pe adevăr, pe cinste, pe dreptate.
Cînd am dat cu ochii de scrisoarea primită azi dimineață prin care eram invitat sa jurizez creații la un concurs de literatură, m-am repezit să-mi fac o cafea.
De mare mirare că-și mai pierde cineva timpul cu cititul cărților, și, mai ales cu poeziile! Trebuie să fii plecat puțin, dacă nu pe-aiurea, dacă nu țăcănit, ca să mai încerci să deslușești în zilele noastre mesaje în cuvinte care mai de care mai încifrate, zgîriate pe hîrtie de scîrța-scîrța, coate goale, neica nimeni, veșnic perdanți romantici.
Nația din care am învățat cu mîndrie că fac parte și eu, alături de toate celelalte milioane de poeți născuți mai mult români decît poeți, e profund interesată acum de politică, de telenovele și de șchiop rimatele manele, de pauza de publicitate. Nația mea pune murături, face vin, hrănește porcul, visează la autostrăzi plătite de Europa, că nu degeaba a apărat-o cu fierul de plug, timp de secole. Nația mea stă cu gura căscată în așteptarea știrilor de la ora cinci, cînd pe ecran se perindă toate refulările și răzbunările și, în general toate crimele, jafurile și nelegiuirile pe care o anumită parte din nația mea chiar le-ar făptui, dacă nu s-ar teme că-i crapă obrazul de rușine să afle părinții sau cunoscuții.
Așa că nația mea, deșteaptă și informată, preferă întîmplările hard, și ia toate învățăturile din poveștile soap, la fel de senin cum, – ia uite, ce mai trecură o mie de ani! – scurma pămîntul și dormea în gropi (denumite bordeie, dacă ați uitat), în loc să care piatra și să-și ridice cetăți pentru totdeauna ca să nu-i dovedească migratorii, turcii, sau mai știu eu cine rîvnea la bogățiile pămîntului.
Tot așa, nația mea cu mîna lui Dumnezeu pe creștet, cască gura chiar acum la televizor unde Domnul Deținut Radu, în calitate de specialist în spargeri, violuri, crime, dă sfaturi din pîrnaie și arată doct imposibilitatea de a trage cu pușca din întîmplare în capul unui hoț. Zap și apare dl. Prigoană care ne face să rîdem de cît de cinic e piciorul lui de stejar care-l ferește de reumatism. Și-ncă odată zap și ia uite-l pe Adrian Năstase cît e de simpatic și popular de cînd a pierdut alegerile, dar e din nou învingător! Ba, și mai și, are fair play de arbiter elegantiarum și-i dă sfaturi gratuite vecinului Traian, cum să se mai comporte ca să mînuiască timona mai corect și să nu devină dictator. Noroc că sîntem atît de inteligenți ca să ne amintim din istorie cum e cu darurile grecilor, vezi Iliada, literatura antică, în clasa a noua.
Dacă e prea obositoare perorația, nația mea dă dracului tot și zapează pe alt post unde-l ascultă pe-un viceprim-ministru amenințîndu-i pe profesori că n-o să poată cheltui cele cinci la sută din buget alocate învațămîntului, sau pe prostănac promițînd marea cu sarea, cum o să sprijine partidul lui partidul istoric dușman dacă e vorba de salvarea țărișoarei noastre, cum o să-i zboare pe colegii lui politici dacă justiția – auzi, JUSTIȚIA!!! – aduce d o v a d a că sînt culpabili de corupție, și hop, vin reclamele cu îndemnuri patriotice la excursii exotice aproape moca și cu mașini de care neam de neamul nației mele n-o să aibă parte. După aia, flutură anunțul ăla despre consumul excesiv de alcool care dăunează grav societății. Ca și tutunul. Ca și greva. Ca și autostrada. Ca aviara. Toate dăunează societății. Doar teveaul e de înțeles să crească la douăzecișiunu la sută, asta face bine. România apasă repede pe alt buton cînd pe ecran dă de emisiunea haos social și imagine politică. Nația mea e mîndră, cum o să recunoască ea că a greșit deoarece n-a avut din ce alege?

Nația mea dragă are simțul măsurii, așa că se mută pe chat și conversează monosilabic cu nația mea, întrebînd-o dacă s-a trezit, dacă-l votează pe milițianul mitică în fruntea ligii, dacă moare sau nu cătălin, pupici peste pupici, dacă presa, dacă iubita, dacă i-a venit viza pentru Canada. Sau pentru America. Sau, pentru… nu contează locul. S-ar muta oriunde nația mea, numai să nu fie nevoită să-și mai sape bordeie. E obositor. Dar nu chiar atît de obositor ca poezia, care, pe deasupra mai e și tristă, în general deprimantă, și predispune la meditație. Adică, obligă omul alfabetizat să-și forțeze sinapsele, să-și răscolească amintirile, să-și deranjeze toxinele intelectuale, cîte mai are, și să le oblige să lupte cu grijile cotidiene: serialul, știrile, berea, meciurile, ce fac cu ăla mic mîine, dacă învățătoarea e în greva. Sau nu e?
Cam prolix textul ăsta, nu zici ? Și cînd mă gîndesc că articolul despre jigodie era aproape gata…

Oare nu cumva era suficient să transcriu o poezie interzisă în anii optzeci, care monitoriza încă de pe atunci, mult mai profund decît o face acum Moscovici, starea nației mele ?
Pour la bonne bouche, pentru cunoscători, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, azi, în deplină libertate, în totală și profundă democrație, gratuit pentru dumneavoastră, dacă tot s-a nimerit să facem parte din aceeași nație, iertați-mă că vă reamintesc cum a intrat Ana Blandiana în eternitatea României:

Eu cred că suntem un popor vegetal
De unde altfel liniștea
În care asteptăm desfrunzirea
De unde curajul
De a ne lăsa pe toboganul somnului
Pînă aproape de moarte
Cu siguranță
Că vom mai fi în stare să ne naștem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal
Cine a văzut vreodată
Un copac revoltîndu-se?

Cum dracu’ s-a schimbat nația mea atît de fundamental în nici două decenii, de-i atît de obosită cînd e vorba de poezie?
Rebarbativ pînă la moarte, încă mai am steagul tricolor al nației mele arborat la poartă.levizor unde Domnul Deținut Radu, în calitate de special

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!