Un eveniment artistic inedit a avut loc vineri, de la ora 18.00, la complexul „Cameleon” din Hemeiuș. Patronul restaurantului și motelului de acolo a organizat pentru oaspeții săi o seară specială, cu un program variat, în care invitații au uitat pentru cîteva ore bune de stresul cotidian. Mîncarea – preparate la grătar, mici, cîrnați și pui – au fost stropite din belșug cu băutură, pe toate gusturile. Vedeta meniului a fost un vițel la proțap, perpelit așa cum trebuie, că atunci cînd îl savurai, carnea ți se topea în gură. Programul de divertisment a fost susținut de membrii formației Nostalgy, elevi talentați de la Liceul de Artă „George Apostu”, din Bacău. Soliștii trupei, Ciprian Fodor și Camelia Farțade, i-au antrenat pe invitați. Muzica populară care i-a ridicat pe mulți de la mese a fost asigurată de interpreta Maria Șalaru, dar și de cunoscuții Vasilica și Cristi Nastase, prieteni apropiați ai emisiunii lui Teo Trandafir. Programul artistic a fost completat de membrii clubului de dans „Fiesta”, ai profesoarei Liliana Samoilă, iar elevii școlii din Lilieci au dansat îndrăcit o horă moldovenească.
„Aceasta este o acțiune în premieră în județul Bacău, organizată de motelul Hemeiuș, în care actul cultural-artistic se împletește cu nevoia de destindere și distracție a băcăuanilor”, ne-a declarat Val Mănescu, unul dintre organizatorii serii. Printre invitați s-au aflat oameni de afaceri, de cultură, procurori, medici, dar și cîțiva funcționari publici. Organizatorii spun că vor avea grijă ca un astfel de eveniment să aibă continuitate. „Dorim să organizăm un astfel de eveniment în fiecare lună, pe timpul verii, unde să invităm vedete de talie națională”, a precizat Val Mănescu. Partenerii media ai „evenimentului artistic de trei inimi” au fost „Ziarul de Bacău” și Kiss FM”. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.