Evenimentul științific și promoțional al toamnei în Bacău

Administrator

„Salonul regional al cercetării”

Agenția Națională pentru Cercetare Științifică (ANPCS) și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău (CCIA) organizează, în perioada 15 – 19 noiembrie, la Sala Olimpică de Atletism din Bacău, „Salonul regional al cercetării”. „Avem această inițiativă – ne-au declarat George Bâlă, directorul ANPCS, și Doru Simovici, președintele CCIA -, cunoscînd preocupările și realizările pe care unele instituții și societăți le au în domeniul cercetării și creației științifice, pentru promovarea rezultatelor acestora și transferul cunoștințelor în practica economică. Ținînd seama de provocările cărora trebuie să le facă față UE pentru îmbunătățirea capacității de inovare, de realitățile cercetării din România, Guvernul a adoptat strategia națională de cercetare, dezvoltare și inovare, care are ca priorități crearea de consorții puternice, promovarea cercetării interdisciplinare, dezvoltarea resurselor umane, promovarea internațională și consolidarea infrastructurii de certificare”. Salonul se adresează institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, centrelor și stațiunilor de cercetare, instituțiilor de învățămînt superior, centrelor de cercetare-dezvoltare ale companiilor, firmelor de cercetare-dezvoltare, cercetătorilor, inginerilor, inventatorilor, doctoranzilor și studenților.
Evenimentul se desfășoară în paralel cu EXPOTEHNICA și INFOEXPO, acțiuni promoționale ale Camerei de Comerț din Bacău, și este proiectat să atragă peste 20 de institute de cercetare, 50 de cercetători și inventatori și pune la dispoziția vizitatorilor realizări tehnice din domenii multiple. Acestea sînt materiale; mașini, unelte, utilaje, scule, echipamente pentru industrie; tehnologii; high-tech; comunicații, radio/ televiziune/ foto/ audio; transport și securitate aeriană, terestră, maritimă; protecția mediului; asigurarea calității; asigurarea condițiilor de muncă; publicitate, grafica, tipografie și media; sport, cultură, sănătate, agrement, activități educative; industrie; agricultură, silvicultură, industria alimentară; industria lemnului; construcții; servicii; turism; transporturi; comerț.
Ziarul de Bacău este partener media al acestei acțiuni. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.