• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

Cotidian de știri și investigații

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / EXCLUSIV! Achiziții de sute de mii de lei, la prețuri duble, la Căminul de bătrâni din Bacău. Control de la Curtea de Conturi și audit intern al Primăriei

EXCLUSIV! Achiziții de sute de mii de lei, la prețuri duble, la Căminul de bătrâni din Bacău. Control de la Curtea de Conturi și audit intern al Primăriei

Gabi MIHAI 7 iulie 2023 51 comentarii

LikeShare

Achizițiile de la Căminul de bătrâni din Bacău ridică semne de întrebare. Ziarul de Bacău a verificat mai multe produse scumpe cumpărate de instituție, la prețuri duble față de cele ale pieței. Primăria Bacău a confirmat că în această perioadă Curtea de Conturi face verficări, iar municipalitatea a demarat un control intern în urma articolului din Ziarul de Bacău, care a dezvăluit zecile de achiziții efectuate de Cămin de la firma soțului unei șefe din Primărie.

Ziarul de Bacău a verificat mai multe achiziții efectuate de Căminul de Bătrâni de la firma Orion Mob, ce aparține soțului Dianei Ilie, șefa serviciului Tineret și Informare Cetățeni din cadrul Primăriei. Despre Orion Mob și Raldia Distrib, cele două firme ale lui Vlad Ilie, am publicat recent un material în care am arătat că au avut peste 70 de contracte cu Căminul de Bătrâni, în decursul unui an.

Citește și: INVESTIGAȚIE! „Coincidențe” bănoase pentru soțul unei șefe din Primăria Bacău. Peste 70 de contracte într-un an cu Căminul de Bătrâni, subordonat municipalității

Verificând câteva dintre achizițiile cele mai bănoase efectuate de Cămin de la firma în cauză, se observă că prețurile produselor sunt duble față de piață. De exemplu, anul trecut s-a achiziționat un aparat multifuncțional de fitness, în valoare de 5.000 de lei, fără TVA, circa 6.000 de lei în total. Conform specificațiilor de pe SEAP este vorba despre Orion Classic L2 cu 3 posturi de lucru, bancă de abdomene inclusă. Același produs, la o căutare pe Google, apare la mai multe magazine, gen Altex sau Evomag, cu prețuri în jur de 3.200 de lei. Mai jos prezentăm captura de pe SEAP și cea de pe magazinul Altex, unde prețul este cu TVA inclus.

Un alt exemplu este o canapea de examinare electrică. Căminul a cumpărat două, la prețul de 4.900 de lei, fără TVA, bucata. Aceeași canapea, cu fix aceleași specificații solicitate, costă 2.671 de lei, cu tot cu TVA, pe site-ul Med Tehnica. Deci mai mult decât dublu. Mai jos capturi:

La fel se întâmplă și cu un Concentrator oxigen DeVilbiss Compact, achiziționat cu 7.900 de lei, fără TVA, de la Orion Mob, în timp ce pe un site de specialitate este doar 3.990 de lei. (link).

O altă achiziție importantă este cea a 15 paturi electrice, la 7.400 de lei, fără TVA, bucata. În total 111.000 de lei, fără TVA. Conform descrierii, este vorba despre paturi Burmeier, Germania, cu roti cu diametrul de 100 mm, platformă saltea cu 4 secțiuni, posibilitate de reglare a patului pe înălțime – de la 40 cm pana 80 cm, funcția revers Trendelenburg inclusă ca standard, telecomandă, etc. Fix același tip de pat poate fi însă cumpărat cu 3.499 de lei, cu tot cu TVA, de pe tesamedical.ro. Produsul e disponibil aici (link).

Am discutat cu patronul firmei, Vlad Ilie, care ne-a transmis că nu știe exact dacă produsele verificate de noi sunt chiar aceleași cu cele vândute de firma sa la Căminul de Bătrâni. „Produsele pe care le-am vândut nu sunt „low”. Depinde cu ce sunt comparate. Pot fi mai multe modele”, a precizat acesta.

Audit intern și control de la Curtea de Conturi

Am sunat-o pe Magda Dimofte, directoarea Căminului de bătrâni din Bacău, cea care răspunde direct de achizițiile instituției. De altfel, răspunzător pentru prețul de achiziție nu e vânzătorul, care își poate pune ce adaos comercial vrea, ci cumpărătorul, mai ales când este vorba despre o instituție publică, cu bani de la buget. Șefa căminului nu a răspuns însă la apelurile noastre. Reprezentanții Primăriei Bacău ne-au transmis că este în concediu. Concediul șefei de la Cămin coincide însă cu o serie de controale care se desfășoară în această perioadă la instituție.

Magda Dimofte, directoarea Căminului de Bătrâni Bacău (sursă foto: captură ETV)

Conform unui răspuns oficial al Primăriei, a fost demarat un audit intern ca urmare a investigației Ziarului de Bacău. De asemenea, în această perioadă Curtea de Conturi verifică achizițiile de la Căminul de Bătrâni. Publicația noastră a mai prezentat acum doi ani un caz asemănător de achiziții la prețuri umflate la aceeași instituție.

„În prezent este în desfășurare un control al Curții de Conturi și Căminul pentru Persoane Vârstnice este una dintre instituțiile subordonate inclusă în această misiune. În plus, a fost dispusă și realizarea unei verificări de către echipa de audit inten. Așteptăm rezultatele celor două controale și, în funcție de concluziile acestora, se vor lua măsuri, dacă acestea se impun. Achizițiile publice se fac în baza unor reglementări clare și fiecare ordonator de credit are obligația legală de a le respecta.”, ne-a transmis Andreea Negru, șefa de cabinet a primarului Lucian Daniel Stanciu-Viziteu.

LikeShare

Din categoria: Dosar, Top Story Etichete: Caminul de Batrani Bacau, Diana Ilie, Magda Dimofte, Orion Mob, primaria bacau

Reader Interactions

Comentarii

  1. Radu a zis

    7 iulie 2023 la ora 7:37 am

    E achizitie publica. Cel mai probabil trebuie facuta de pe seap/ sicap unde preturile sunt semnificativ mai mari….

    Răspunde
  2. Cristea a zis

    7 iulie 2023 la ora 7:54 am

    Oricum, mai aerian în ale administrației ca Viziteu nu găsești. Un terche-berchea s-a trezit să aibă pe mână un oraș.

    Răspunde
    • Cristian a zis

      7 iulie 2023 la ora 10:16 am

      corect, si mai e si dezorientat pe deasupra :))

      Răspunde
      • Star a zis

        8 iulie 2023 la ora 8:52 am

        Să_o_crezi_tu..Smecher_primar._Exact_ca_la_Directia_de_impozite_si_taxe_unde_dispar_banii_orasului_a_„comandat”_un_control_de_audit_care_nu_va_fi_public._Va_spune_tot_ca_acolo_ca_va_lua_masuri_dar_raportul_e_pentru_masuri_interne_nu_pentru_public._Si_asa_rezolva_marele_primar_golaniile:_ACOPERINDU-LE

        Răspunde
    • Maura Raicu a zis

      14 iulie 2023 la ora 10:57 am

      Nu s-a trezit singur; l-a votat prostimea, cu doua maini!

      Răspunde
  3. Agop a zis

    7 iulie 2023 la ora 8:15 am

    E cazul sa se faca niste schimbari substantiale la Caminul de batrani. Cand se schimba tura veti vedea iesind pe poarta angajatii cu sacosele pline cu mancarea destinata batranilor. Cel mai grav este modul in care sunt tratati bolnavii nedeplasabili/cu boli grave (de la etajul 4) unde nu ajunge niciodata niciun control. Unii dintre acestia trebuie hraniti individual dar angajatele le lasa mancarea si apa la pat si apoi le-o iau, indiferente. Acesti batrani nu sunt schimbati, spalati si ingrijiti corespunzator, multi dintre ei sfarsind inainte de vreme in mizerie si dispret.

    Răspunde
    • Anca a zis

      7 iulie 2023 la ora 9:07 am

      de unde stiti toate astea?

      Răspunde
      • Iubirea a zis

        8 iulie 2023 la ora 12:14 pm

        Corect,de unde știe?

        Răspunde
    • Ana a zis

      9 iulie 2023 la ora 6:40 pm

      de ce nu te angazezi tu sa oferi ingrijire corespunzatoare?

      Răspunde
      • Andra a zis

        21 iulie 2023 la ora 9:12 pm

        De asta exista angajatii azilului, sa-si faca treaba, nu sa fie invitati altii sa le faca treaba. “Miroase” a comentariu pe stilul madamelor de la azilele din Ilfov.

        Răspunde
  4. Batranu a zis

    7 iulie 2023 la ora 8:24 am

    S-a spart bula

    Răspunde
  5. Lili a zis

    7 iulie 2023 la ora 9:00 am

    Din păcate și acete investigații și sesizări făcute de ziarul de bacău rămân nerezolvate. Scrieți un articolele cu neregurile din instituțiile de stat , că vai a intrat pe fir DNA, Curtea de conturi etc și nu se întâmplă nimic, nu pățește nimnei nimic, fiecare stă liniștii încasează salariile și sporurile incontinuare.

    Răspunde
  6. vasile a zis

    7 iulie 2023 la ora 9:41 am

    Da nu mai bine o sunati pe Ilie Diana direct ?Nu e ea cea care v a si raspuns la datele de contact ale firmelor ? Sigur stia cu cat a plusat si impus preturile astea ca nu cred ca accepta directoarea daca nu avea comanda ! Sa tot fii mare sefa in primaria Bacau si printr o mare coincidenta fericita sotul tau sa vanda cu profit de 100 % carnati ,salam si paturi . Nu am putea sa ne angajam si noi la primarie ca are si sotia mea o firma care face asternuturi .Ar merge manusa la Caminul de Batrani dar macar ea le munceste da asta le cumpara de la selgros si le duce la camin . Sau le comanda online ?

    Răspunde
  7. :-) a zis

    7 iulie 2023 la ora 10:38 am

    Pai,burtile pline.cu ce?

    Răspunde
  8. Relu a zis

    7 iulie 2023 la ora 1:02 pm

    A urmărit cineva ce norme de muncă au aceste fufițe care stau efectiv în primărie pentru afacerile familiei?
    Și ce comportamente de milițieni au!

    Răspunde
  9. Marius a zis

    7 iulie 2023 la ora 1:17 pm

    Nu sunt suficienti copaci la cate țepe ar trebui facute!Romania,o țară deosebit de coruptă! Trebuie sa fii prea tâmpit sa mai ai incredere in statul român si in institutiile sale!Doar o schimbare de regim mai poate sa rezolve ceva sau sa se trezeasca poporul din aceasta lentoare morbidă!

    Răspunde
  10. Diana a zis

    7 iulie 2023 la ora 1:23 pm

    Nu știe nimeni cum ajungem când suntem bătrâni! Ei vor avea pensii mari și își vor permite la cămine de bătrâni de lux! Dar dacă ajung sa le dea mincare cu lingurița?

    Răspunde
  11. Maricica Curpanaru a zis

    7 iulie 2023 la ora 6:01 pm

    Bună ziua. Situația Căminului pentru persoane vârstnice Bacău ar trebui verificată în profunzime. Cred că aceste neconformități se perpetuează de ani de zile. În ultimul an, s-a zugrăvit, apoi s-au schimbat paturi (și s-au stricat iar pereții). S-au cumpărat frigidere și televizoare de n-a auzit nimeni de respectivele mărci, iar în frigider nu poți păstra nici măcar un borcan cu compot sau o sticlă cu apă /ceai că nu încap. Sunt persoane care și-au înstrăinat proprietățile și locuiesc acolo ca la hotel (singuri în cameră). În ceea ce privește clamatele servicii de care ar trebui să se bucure persoanele vârstnice, sunt trecute doar în contractul de internare…. Ca să nu mai vorbim de atitudinea arogantă a personalului. Și ar mai fi multe de spus. 😪😪🙈🙈

    Răspunde
  12. Daniel a zis

    7 iulie 2023 la ora 9:26 pm

    În loc sa va bucurați de evoluția oamenilor sunteți cârcotași, invidioși și rai .Domnul Ilie și a diversificat paleta de la pozitia de agent de vânzări de la distribuție de carne la conserve ,paturi și softuri iar doamna Ilie și a tot schimbat poziția de la spatii verzi ,la primarie , șef serviciu și în curând pentru loialitate și devotament administrator public .Multe succesuri doamna Ilie !

    Răspunde
  13. veteranul a zis

    7 iulie 2023 la ora 10:08 pm

    Toti sefii de institutii sunt numiti dupa culoarea carnetului de partid, dupa amicitii, grad de rudenie, etc. Toti cauta sa se aleaga cu ceva si nu pierd nici o ocazie sa palmuiasca chiar si o cutie de chibrituri, daca e pe degeaba. Trebuie intelesi baietii pentru aceasta ocazie e unica in viata lor si e pacat sa nu se capatuiasca si ei, cat de putin.

    Răspunde
  14. Roxy a zis

    8 iulie 2023 la ora 1:21 am

    E cât se poate de evident că această „apropiată” a primarului Viziteu a vândut marfă la suprapreț cu știința ,acordul și influiența acestuia la Căminul de bătrâni.

    Răspunde
  15. Monica a zis

    8 iulie 2023 la ora 1:29 am

    Mandatul lui Viziteu e marcat de xxx cap-coadă.Zeci de concursuri de angajare xxx pentru activul usr de partid.Șefa de la monitorizare din primărie (fostă secretară a lui Stavarache,actualmente secretară la Viziteu)e Șefa Comisiilor de concursuri.Ea a xxx concursurile de angajare pentru hoarda de haștagi usriști

    – comentariu cenzurat

    Răspunde
    • Vio a zis

      8 iulie 2023 la ora 1:31 am

      Păi ea și doamna cu firma sunt cele mai bune prietene.Secretara e un fel de impresar pentru doamna Ilie.

      Răspunde
  16. Minodora a zis

    8 iulie 2023 la ora 1:35 am

    Vai de capul vostru invidioaselor.Femeia cu soț paravan a riscat și a pus la bătaie ce are mai bun.Altfel nu o punea Necula șefă iar ulterior Viziteu a trimis-o la emisiuni în locul lui.

    Răspunde
  17. Burjalarab a zis

    8 iulie 2023 la ora 1:39 am

    Ce să spun ?Mărunțiș.
    Dacă se iau la puricat achizițiile din primărie vor fi multe surprize.Altfel cum să își facă vacanțele directorii prin Dubai?

    Răspunde
    • Costeluș a zis

      8 iulie 2023 la ora 1:41 am

      Probabil că și pentru bâlciul din centrul orașului s-a dat ceva pătrunjel.

      Răspunde
  18. Luminița a zis

    8 iulie 2023 la ora 1:44 am

    Băi Costeluș ce vrei să spui?Că o asemenea cocălăreală de hram în centrul orașului s-a aprobat cu șpagă?

    Răspunde
  19. Linda a zis

    8 iulie 2023 la ora 1:52 am

    O bătaie de joc la adresa vârstnicilor din Căminul de bătrâni.Sunt folosiți doar electoral pentru poze pe Facebook de către haștagiști,în rest se decontează mult pe ei.
    O gașcă de escroci .

    Răspunde
  20. Mălai Didona a zis

    8 iulie 2023 la ora 1:56 am

    Poate vă trimite primarul domnule ziarist rezultatul controlului să-l publicați dar nu prea cred.Corupția e prea mare.

    Răspunde
    • Fana a zis

      8 iulie 2023 la ora 1:56 am

      Vezi să nu.

      Răspunde
  21. Canaf a zis

    8 iulie 2023 la ora 1:59 am

    Verificările de la Curtea de conturi sunt publice și postate pe site-ul Curții Bacău.
    Nu e nici un secret.E o obligație.

    Răspunde
    • Ana cu Bucurii a zis

      8 iulie 2023 la ora 2:01 am

      Ar fi interesant de publicat în ziar.

      Răspunde
    • Star a zis

      8 iulie 2023 la ora 9:29 am

      Controlul de audit nu va fi publicat de primar. La asta se referea

      Răspunde
  22. Dana a zis

    8 iulie 2023 la ora 2:06 am

    Cu binecuvântarea cui ?

    Răspunde
  23. Watch Vacheron a zis

    8 iulie 2023 la ora 2:10 am

    Băieții haștagrezist trag tare.Ultimile șpăguțe.Sunt băgați peste tot.Să vezi ce trafic de influență fac ei la urbanism.

    Răspunde
    • Lol a zis

      8 iulie 2023 la ora 2:11 am

      De unde știi?De la Ghervan?

      Răspunde
  24. #peburtă a zis

    8 iulie 2023 la ora 2:17 am

    Cum vă explicați că un ins de la usr Sascut care nu avea servici este adus în primărie consilierul personal al lui Viziteu,apoi i se regizează un concurs pentru Șef la Baze sportive iar ulterior pentru rezultatele „deosebite” este promovat director la Spații verzi.Alo DNA????

    Răspunde
    • Denisa Sa a zis

      8 iulie 2023 la ora 2:19 am

      Vezi și directoarea de la ditl vicepreședintă usr. Direct de la coaforul familiei.

      Răspunde
    • Ema a zis

      8 iulie 2023 la ora 12:20 pm

      Greșit nu la Spatii verzi, la Spatii verzi este director Dumbrava,care nu face nimic,la garaj este Enache

      Răspunde
  25. Kamasutra King a zis

    8 iulie 2023 la ora 2:25 am

    Duceți-vă la cinema în aer liber,e gratis să vă mai răcoriți.Poate luați și un burger cu pește de la corturile din parc.

    Răspunde
  26. Amar a zis

    8 iulie 2023 la ora 2:33 am

    Să nu uitați să dotați Căminul cu biciclete.După ce se termină pistele vor putea bătrânii să circule ușor până la piață.Vorbiți puțin cu primarul , sprijină seniorii.

    Răspunde
  27. Ghiță M a zis

    8 iulie 2023 la ora 2:38 am

    Nu îmi aduc aminte ca, Camera de conturi Bacău să fi trimis vreo verificare la procurori.Și de asta
    suntem un județ înfloritor.Din cauză de blat.

    Răspunde
  28. La Vaca Cu Blană a zis

    8 iulie 2023 la ora 2:43 am

    Li se rupe de curtea de conturi și de audit.Nu se rezolvă nimic.

    Răspunde
    • A3 a zis

      8 iulie 2023 la ora 2:44 am

      Fix așa.Nu mai sperie pe nimeni.Circ pentru fraieri.

      Răspunde
  29. Popescu Bogdan a zis

    8 iulie 2023 la ora 2:55 am

    Ia-ți șeful și plecați la Brăila.Să nu uitați să luați cu voi și băncile deputatului Lazăr donate Bacăului.Un model de mobilier urban de succes.Sau mai bine mutați băncile lui Lazăr la bâlci pentru ca atunci.când se îmbată petrecăreții.să. aibă bolovani la îndemână.

    Răspunde
  30. Consultant a zis

    8 iulie 2023 la ora 2:59 am

    Clasic.
    O protejată a băgat marfă la prețuri duble la o instituție condusă de o altă protejată.Și ce dacă?

    Răspunde
  31. Nicu a zis

    8 iulie 2023 la ora 9:15 am

    Ghervan, Zama, Zbarna,Mititelu, coafeze la Taxe și impozite , șefe de serviciu făcute doar pentru acrobații, un partid întreg adus în primarie care aleargă muștele prin oraș. Au fost doi trei oameni buni la cabinet dar au fost nevoiți ori sa și dea demisia ori sa se mute .Cojocaru a ost cel mai bun si a încercat sa facă ceva dar nu a mai rezistat la presiunile celor din gasca usr ista

    Răspunde
    • Dudu a zis

      8 iulie 2023 la ora 12:33 pm

      Hai las-o cu Cojocaru. Alt fan al „talentelor”sefei de la CIC care vinde cârnați și televizoare sub acoperire la căminul de batrani

      Răspunde
  32. George a zis

    8 iulie 2023 la ora 1:55 pm

    Poate vrei sa spui beneficiar al talentelor !

    Răspunde
  33. Florin a zis

    8 iulie 2023 la ora 5:00 pm

    Si Cojocaru ? Nu pooot sa creeed ! Și transpiratul ? Extraordinar ce palmares !

    Răspunde
  34. Turcanu a zis

    10 iulie 2023 la ora 9:36 pm

    Curtea de Conturi? De ce ascunde jafuri de sute de mii de euro anual in multe comune?

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Şcoala Gimnazială „George Bacovia” Bacău scoate la licitaţie un spaţiu pentru activități sportive

„Imperiul” lui Eusebiu Guțu, majorare de capital de 50 de milioane de lei. Hotelul Moldova rămâne o ruină

VIDEO: Un bărbat a fost filmat furând pavele de pe un șantier de pe Calea Romanului, din Bacău

Destinații noi operate de Aeroitalia din Bacău, în 2024! Promisiuni, după întâlnirea dintre directorul Aeroportului „George Enescu” și CEO-ul italian

Accident rutier la trecerea cu cale ferată din Hemeiuș, provocat de un șofer beat

Deschiderea anului universitar la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: peste 2500 de boboci în anul I

Anunț de angajare SOMA Bacău

11 august 2023

SOMA Bacău angajează șoferi categoria C

10 august 2023

Locuri de muncă la SOMA Bacău

9 august 2023

SOMA Bacău angajează șoferi

8 august 2023

Ultimele comentarii

  • bacauan la „Imperiul” lui Eusebiu Guțu, majorare de capital de 50 de milioane de lei. Hotelul Moldova rămâne o ruină
  • „Imperiul” lui Eusebiu Guțu, majorare de capital de 50 de milioane de lei. Hotelul Moldova rămâne o ruină - Ziarul de Bacău la FOTO! Hotel Moldova, ruina care „crește” în centrul Bacăului. Ce spune noul proprietar
  • Laurențiu la Fata lui Novac și iubitul ei turc vor nuntă în Penitenciar
  • veteranul la DOCUMENT: Semnătura primarului Viziteu apare pe angajarea și detașarea lui Răzvan Găină. Dosarul de corupție trenează la DNA
  • Crosseru la O bătrână care a traversat neregulamentar pe E85, provocând un tragic accident, are de plătit daune de 170.000 euro. I s-a pus sechestru pe casa de chirpici

Cabinet parlamentar

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PNL

Copyright © 2023 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău