~2 min lectură 3 comentarii

EXCLUSIV! Câte teste pentru COVID-19 s-au efectuat în județul Bacău de la începutul crizei

Ella Craciun

Numărul persoanelor testate pentru COVID-19 în județul Bacău continuă să fie la un nivel scăzut. Cu toate acestea, media zilnică de testări a crescut în ultimele două săptămâni, iar odată cu punerea în funcțiune a aparatelor RT-PCR achiziționate de Spitalul Județean de Urgență Bacău și Spitalul Onești, numărul este așteptat să crească și mai mult.

Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, până pe data de 28 aprilie „s-a recoltat un număr total de 1.596 de probe pentru depistarea COVID-19, probe recoltate atât de specialiști din cadrul DSP Bacău cât și de către cei din unitățile sanitare din județ”, precizează Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt al instituției, pentru zdbc.ro. Amintim că până pe data de 8 aprilie, în județ fuseseră efectuate doar 350 de teste.

Cifra este mică dacă ne raportăm doar la faptul că județul Bacău a avut aproximativ 5.000 de persoane în carantină. 

Protocolul de testare prevedea, până recent, ca testarea să se facă cu prioritate la persoanele revenite din străinătate, cu simptome, contacții lor, la personalul medical, însă doar cel care prezenta simptome și persoanele cu infecții respiratorii acute. După ce transmiterea a devenit comunitară, criteriile de testare s-au schimbat și a început o testare la scară mai largă. 

La nivel național, până pe 28 aprilie au fost efectuate 150.309 teste, în fiecare zi fiind efectuate peste aproximativ  6 mii de teste. 

Capacitatea Bacăului de a testa va crește odată cu punerea în funcțiune a aparatelor RT-PCR achiziționate de Spitalul Județean de Urgență Bacău și Spitalul Onești, spital suport Covid. La SJU Bacău se vor putea face 50 de teste zilnic, pentru început, capacitatea urmând să crească la 100 de teste pe zi. 

Bacăul avea la ultima raportare 180 de pacienți confirmați cu noul virus. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. I
    Ion
    29 aprilie 2020, 07:57
    0

    Cand se va testa si la Bacau? de ce nu s-a pus in functiune aparatul?

    1. u
      un cetatean
      29 aprilie 2020, 10:25 răspuns pentru @Ion
      0

      Poate pentru ca nu au personal care sa faca testele?!
      Degeaba au achizitionat aparatura si teste daca lipseste personalul 🙁

  2. o
    om de bine
    30 aprilie 2020, 06:38
    0

    Pe când va fi testat și personalul din centrele de protecție socială din județ?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.