Executorii judecătorești băcăuani, executați de Monica Macovei

Administrator

Monica Macovei, ministrul Justiției, vrea să sancționeze aproape jumătate dintre executorii judecătorești din județul Bacău. Patru dintre ei au fost propuși pentru sancționare disciplinară. La cei patru băcăuani se mai adaugă și un executor judecătoresc din Neamț, care aparține tot Camerei Bacău. Asta în condițiile în care în tot județul sînt zece executori judecătorești, unul dintre ei a fost suspendat de către ministrul însuși, iar doi dintre aceștia au fost trimiși în judecată de către procurorii băcăuani, pentru abuz în serviciu.

Situația cea mai gravă pare să fie cea a lui Valentin Popa, din Onești. Executorul a fost suspendat din funcție direct de ministrul Justiției, Monica Macovei, ca urmare a faptului că este parte într-un proces penal în care este reclamat pentru abuz în serviciu. Executorul oneștean a fost suspendat din funcție pe baza unui ordin din 12 mai „pînă la soluționarea dosarului penal”. în baza aceluiași oridin, ministrul a decis ca „în termen de cinci zile, ștampila, legitimația, registrele și lucrările executorului judecătoresc să fie depuse la Camera Executorilor, care are obligația de a continua lucrările neexecutate”, se arată în ordinul de suspendare emis de ministrul Justiției în cazul lui Popa. în plus, în cazul lui Valentin Popa, ministrul mai face o sesizare în vederea sancționării disciplinare a acestuia, pentru că în cinci dosare de executare silită imobiliară, Popa ar fi stabilit arbitrar prețul de vînzare al imobilelor în cauză sau, cînd a existat o evaluare, aceasta nu a fost precizată la timp în publicația de vînzare. „Pentru aceste considerente, apreciez că executorul judecătoresc Popa Valentin manifestă neglijență gravă în efectuarea lucrărilor, motiv pentru care vă solicit să luați măsurile legale ce se impun în raport de dispozițiile art. 44 lit. e, raportat la art. 46 din Legea 188/2000”, se arată în acțiunea disciplinară înaintată de ministrul Justiției către Consiliul de disciplină al Camerei executorilor băcăuani. Potrivit prevederilor din articolele de lege la care face referire ministrul Justiției, sancțiunile disciplinare sînt gradate pe următoarele paliere: mustrare, avertisment, amendă între 500.000 și cinci milioane de lei, suspendarea din funcție între una și șase luni sau, cea mai gravă sancțiune, excluderea din profesie. Am încercat să stăm de vorbă cu executorul judecătoresc Valentin Popa, dar acesta și-a schimbat numărul de telefon mobil afișat pe site-ul Ministerului Justiției.

Sancționare și sesizare la Parchetul General

Un alt executor judecătoresc care a intrat în atenția ministrului Justiției este și Dorin Băjenaru, din Onești. Monica Macovei a trimis o sesizare lui Ilie Botoș, procurorul general al Parchetului de pe lîngă înalta Curte de Casație și Justiție, prin care „vă solicit să dispuneți efectuarea de cercetări în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de către executorul judecătoresc Băjenaru Dorin cu ocazia întocmirii actelor de executare asupra imobilului -teren situat în municipiul Onești, punct «Crison», ce au aparținut societății Donora SRL Onești. Urmează să-mi comunicați rezultatul cercetărilor și măsurile dispuse”, se arată în sesizarea făcută de Monica Macovei procurorului general al României. Dorin Băjenaru a ajuns în atenția inspectorilor în urma unei reclamații făcute de Doina Ralissa, care îl acuză de abuz în serviciu la executarea unei sentințe judectorești în urma căreia femeia trebuia să achite o datorie de 900 de milioane de lei lui Moșu Ducu. Ralissa susține în memoriu că executorul judecătoresc „nu a stabilit valoarea imobilului scos la licitație pe baza acordului părților, ci la valoarea creanței din titlul executoriu, contrar dispozițiilor art. 500, raportat la art. 411 alin.3 din Codul de procedură civilă”. Imobilul și terenul scos la licitație de executorul judecătoresc au fost adjudecate de aceeași persoană care avea de recuperat debitul, iar la final acestuia i s-a eliberat „un proces verbal care, «constituie titlu de proprietate», în loc să se elibereze un act de adjudecare, așa cum prevăd dispozițiile art.516 din Codul de procedură civilă”. în plus, inspectorii de la Ministerul Justiției au mai descoperit că din procesul verbal de licitație nu rezulta cine a fost prezent la licitație, iar petenta, „Doina Ralissa, pretinde că a fost semnată în fals. Prin sentința civilă nr. 1031/5.04.2005 a Judecătoriei Onești s-a admis contestația la executare și a fost anulată executarea”, se mai arată în sesizarea ministrului. Pe lîngă sesizarea la Parchetul General, Monica Macovei a mai trimis o sesizare și la Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătorești, pentru că în urma controlului efectuat de inspectori aceștia au găsit diverse nereguli în dosarele de executare silită instrumentate de Băjenaru. De cealalată parte, Dorin Băjenaru susține că el și Doina Ralissa au mai multe dosare de judecată aflate pe rolul instanțelor, dar care sînt nefinalizate. „Eu nu știu nimic despre aceste sesizări. în plus, doamna ministru nu poate să sesizeze Parchetul General pentru că nu această instuție este competentă să facă cercetări. Eu, de cînd sînt executor, nu am avut pînă acum nici o sancțiune. Nu știu cum de și-au permis cei de la Biroul de presă al Ministerului Justiției să facă publice asemenea lucruri în măsura în care nu s-a luat nici o decizie la nivelul Consiliului de disciplină”, ne-a declarat Dorin Băjenaru.

Unul pentru Iacobov, altul pentru nereguli în dosare

Un alt executor judecătoresc din Bacău care a intrat în atenția ministrului Justiției este Florin Chiticeanu. El are chiar două sesizări și, din acest motiv, ministrul a cerut suspendarea acestuia din funcție. Prima este cerută în urma verificărilor efectuate de inspectorii ministerului pe baza reclamației făcute de Carmen Crețu, o debitoare la una dintre asociațiile de proprietari din Bacău. Aceasta reclama, lucruri confirmate mai apoi de inspectori, că executorul i-ar fi scos casa la vînzare pentru 29 de milioane de lei debit la asociație, deși sentința judecătorilor se referea la doar aproape 13 milioane de lei. în plus, în procesul verbal de adjudecare se menționa că debitoarea a fost găsită acasă, în condițiile în care ea era plecată în străinătate. O altă acțiune disciplinară a fost înaintată de Monica Macovei pentru mai multe dosare ale executorului în care acesta a scos la licitație diverse imobile la care prețul de pornire al licitației era stablit incorect.
„Pentru aceste considerente, apreciez că executorul judecătoresc Chiticeanu Florin manifestă neglijență în efectuarea lucrărilor, motiv pentru care vă solicit să luați măsurile legale ce se impun în raport de dispozițiile art.44 lit. e, raportat la art. 46 din Legea 188/2000. Întrucît, sub nr. 13590/409/2, din 17.04.2006, împotriva executorului judecătoresc a mai fost promovată o acțiune disciplinară, solicit aplicarea sancțiunii prevazută de art. 46 lit. d din Legea 188/2000”, se precizează în acțiunea disciplinară a Monicăi Macovei. Această utlimă prevedere indică drept sancțiune suspendarea din funcție a executorului, între una și șase luni.
Un alt executor pus la zid de ministrul justiției este Ioan Bălan, care are de suferit de pe urma unui dosar în care partea reclamantă este o firmă a lui Corneliu Iacobov, Distribution Oil. Conducerea firmei lui Iacobov a apelat la executorul judecătoresc să evacueze doi debitori, Cristina și Ciprian Jigane, dintr-un imobil care se afla în satul Madei, comuna Borca, județul Neamț. Executorul s-a achitat parțial de sarcină, în sensul că s-a dus acolo și a făcut un proces verbal prin care a constatat opoziția celor doi. După aceea n-a mai făcut nimic, iar ministrul crede că executorul a tegiversat finalizarea dosarului și cere sancționarea acestuia. Niciunul dintre cei doi executori judecătorești nu a răspuns la telefon pe parcursul după amiezii de ieri. în fine, un al cincilea executor judecătoresc pentru care ministrul Justiției cere sancționarea este din Neamț, județ care, din punct de vedere administrativ, face parte din Camera executorilor Bacău.

„Nu-i obligatoriu să luăm în seamă acțiunea ministrului”

în ceea ce privește conducerea Camerei Executorilor Judecătorești, aceasta recunoaște că numărul acțiunilor disciplinare emise de Monica Macovei este destul de mare raportat la numărul de executori judecătorești din Bacău. „Dar, doar la atîta pot să mă rezum. Nu pot să comentez acest situații, întrucît Consiliul de disciplină este cel care ia deciziile cu majoritate de voturi și orice opinie a mea în cele cinci cazuri ar putea fi interpretată drept antepronunțare. Din cîte știu eu, Consiliul de disciplină are deja termen pentru soluționarea acestor acțiuni și doar atunci putem vorbi. Pot să vă mai spun însă că nu este obligatoriu să ținem cont de solicitările ministrului Justiției în stabilirea unei sancțiuni”, ne-a spus Eugen Bindileu, președintele Camerei executorilor judecătorești Bacău. Faptul că acțiunile disciplinare sînt pe rolul Consiliului de disciplină a fost recunoscut și de Iosif Mititelu, șeful acestuia. „încadrearea preliminară a făcut-o, într-adevăr, ministrul Justiției, dar noi sîntem cei care vom decide ce sanțiuni vom aplica. în plus, toate aceste hotărîri ale noastre pot fi atacate prin contestații, mai departe, la forurile superioare sau chiar în instanță. Pînă acum, în Bacău sancțiunea cea mai severă este cea a lui Valentin Popa, care a fost suspendat de ministrul Justiției pentru că are un dosar penal pe rolul instanțelor”, ne-a declarat și Iosif Mititelu, președintele Consiliului de disciplină al Camerei băcăuane. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.