Exproprierile terenurilor din Parcul Cancicov, pe care Primăria Bacău vrea să îl modernizeze cu bani europeni, sunt contestate de proprietari. Mai mulți dintre aceștia au chemat deja în instanță municipalitatea, susținând că au primit de 5 ori mai puțini bani decât li se cuvenea.
Primăria Bacău vrea să demareze modernizarea Parcului Cancicov, pentru o sumă de peste 10 de milioane de euro. Una dintre etapele premergătoare a reprezentat-o exproprierea unor terenuri din parc, ce aparțin unor nume grele din Bacău și care sunt legate de împroprietăririle făcute de fostul primar Dumitru Sechelariu. Este vorba despre Dorinel Umbrărescu, soția fostului om de afaceri Valeriu Damian sau fiica fostului șef CET Bacău și politician PDL Vasile Drăgușanu.
Citește și EXCLUSIV! Umbrărescu va primi sute de mii de euro de la Primăria Bacău, pentru terenurile deținute în Parcul Cancicov. Vezi lista proprietarilor ce vor fi expropriați
În total, Primăria a plătit peste 1,5 milioane de euro pentru despăgubiri, însă acestea s-ar putea ridica la peste 7,5 milioane de euro, aproape cât modernizarea întregului parc, dacă instanța de judecată va da câștig de cauză proprietarilor nemulțumiți.
Concret, Drăgușanu Raluca, fiica fostului politician Vasile Drăgușanu, dar și societatea de insolvență Sierra Quadrant au dat în judecată municipalitatea, solicitând anularea hotărârii de expropriere și acordarea despăgubirilor pe care aceștia le consideră juste. Atât Drăgușanu Raluca cât și Sierra Quadrant, consideră că prețul de 40 de euro/mp oferit de Primărie este departe de prețul real al zonei, arătând că acesta ajunge la 200-210 euro mp. Astfel, pentru cei 2000, respectiv 1000 de mp pe care cei doi contestatari îi dețin, ar trebui să primească 400.000 de euro, respectiv, 200.000 de euro.
Aceste demersuri în instanță ar putea deschide calea și celorlalți proprietari din zona Parcului Cancicov.
Dani a zis
40 euro/pm cere ala la Magura sau in Serbanesti, normal ca pretul e mult sub pretul pietii.
Băcăuan de rând a zis
După ce că au fost împroprietăriți peste noapte vor să jumulească cât de mult se poate…😡😡😡
Dinu a zis
Și așa primesc prea mulți bani, doar le-au luat prin mijloace murdare pe vremea lui Seche.
sandu a zis
poti dovedi in instanta asta sau esti doar un userist vai de el? cam puti a userist dupa comentariu.
Dinu a zis
DNA trebuie sa dovedească
Mircea a zis
Pai legea o facusera tot colegii lui Sechelariu si alti escroci de la Bucuresti. Daca esti dintre cei care au dat acum primaria in judecata, m-ar interesa si pe mine sa cumpar o bucata din parcul Cancicov. Poate imi poti explica cum sa fac asta in caz ca ai timp. As dori la pret de teren agricol daca se poate. Multumesc anticipat!
Mircea Stratilat a zis
Chiar daca gurile rele spun ca au fost dobandite ,,pe ochi frumosi” multumita familiei Seche, Stava, probabil ca faptele s-au prescris…
Oricum le-au tremurat maxim unor avocati si functionari publici izmenele, dar probabil ca s-a meritat.
Acum, ce s-a intamplat la primarie ….ramane la primarie…nici pe Curtea de Conturi sau DNA nu le doare capul, pentru ca politica e politica, banii sunt buni si vacantele exotice de lux perfecte!
Corect ar fi ca exproprierile sa se faca la pretul pietei…
Insa asta e o mascarada pentru necunoscatori…
La ce sume de bani valoreaza terenurile…avocatii in vana…ce petrec week enduri si vacante cu judecatorii… sigur vor avea parte de despagubiri frumoase si un pret corect….decontat din buzunarele bacauanilor…
In schimb votati ca mormolocii toate rapandulele si mediul de afaceri face bani grei pe spinarea voastra…multi cu spatii inchiriate la municipalitate…altii abonati la cascavalul public…
E normal sa rada tot primaria sa implementeze un proiect de 10 mil euri, sa inceapa si urbea sa fie frumoasa..
Eu numai cand ma gandesc la 10 mil cat e zeciuiala, deja am vise umede cu yachturi, avioane private si vacante exotice…
Impreuna construim Romania….fara penali si spagari in functii publice!!!
Alooo a zis
Alo! DNA! De unde au ăștia terenuri in parcul public?????
După ce că au fost hoți acu au drepturi în loc să facă pușcărie!!!
Leo a zis
Bravo trezitiva terminații cu prostiile, parcul public este al STATULUI,nu a privatilor.
Bemol a zis
Aceste mici gesturi (raportate la averea proprietarilor) ne arata adevarata fata a „oamenilor de afaceri” autohtoni.
Pentru orice om de bun simt e clar ca primirea unei halci de teren intr-un parc public este o manarie (prescrisa acum si aranjata atunci cand a fost anchetata).
Intre timp proprietarii s-au imbogatit din lucrari cu statul roman, adica aici in mica noastra societate care i-a propulsat pe culmi neasteptate ale prosperitatii.
Acum intr-un gest de reparatie morala am vrea bucata de parc inapoi, la un pret care intr-adevar nu este la nivelul practicat de dezvoltatorii imobiliari care ar construi acolo un cartier de blocuri.
Si acum marele om de afaceri care-si plateste articole care sa-i slaveasca realizarile cincinale in constructiile de drumuri isi arata adevarata fata.
Ne arata ca a ramas acelasi mic bisnitar care traieste din aranjamente de mult apuse si ingropate (la propriu) si care nu se ridica nici pe departe la nivelul moral pe care il proiecteaza in presa.
Mircel Banita a zis
Corect! Eu de cand le spun ca nu strainii ne-au cucerit.
Tot javrele de romani, care tineau pe doi bani romanii la negru si nu plateau contributii si taxe, de ramaneau fara pensii la batranete, au ajuns primari sau mari afaceristi.
Aia mai scoliti la Bucuresti, au devalizat totul, au vandut industrii si resurse nationale.
Astea sunt jegurile umane, care pentru o viata de belsug, 10-20 ani au preferat sa calce in picioare pe semenii lor…
Vor mosteni doar….iadul!
Relu a zis
Procurorii și judecătorii care au anchetat și judecat în disprețul oamenilor, „afacerile” cu terenurile orașului, trăiesc bine-merci cu pensii speciale prin stațiuni exotice de lux iar ție biet muritor nu ți-au lăsat nici măcar un copac să stai la umbră. În orice stat civilizat acești indivizi, și „oneștii” cumpărători ar fi stat de mult la pușcărie, nu să ceară bani pe terenuri luate de-a moaca pe legislație cu dedicație, pe când Bacăul dormea și nu s-a trezit nici acum.
Iuli19 a zis
Nici nu se va trezi vreodată! Mulți, foarte mulți îl regretă și îl pomenesc pe Sechelariu. Vezi doamne a fost cel mai bun, cel mai destoinic primar, dar nu știu câte maltrapazlâcuri și câte mânării a făcut împreună cu o șleahtă de ticăloși hrăpăreți. Cu cei care îl susțineau, pe el și familia lui( din care mai ițește capul nerușinat unul, frate-su, cel ce-și dorește cu ardoare postul de primar) din spate și profitau din plin de hălci de terenuri valoroase din domeniul public.
Leo a zis
Parcul public central cu proprietăți private??? bă sunteți nebuni?NU AU CUM SĂ EXISTE TERENURI/PARCELE PRIVATE ÎN SPAȚIU PUBLIC, dacă totuși această problemă există înseamnă că JUSTIȚIA DIN ROMANIA este la nivel de trib
Virgil Stacojiu a zis
Precum Leo sunt majoritatea cetatenilor din Bacau si din tara.
Lumea se intreaba cand se va sfarsi coruptia?
Niciodata!
Acum, mai mult ca niciodata stanga si dreapta si-au dat mana!
Cand naiba ii mai strange pe astia vreodata careva de la butoane?
Bacauanii sunt imprastiati prin toata lumea.
Daca te uiti, Torino are macar 20 mii de bacauani…
Care au mai ramas acasa sunt bugetari, iar restul au firme care lucreaza cu statul, rude cu bugetarii.
Altii au firme care tepuiesc statul.
Putini lucreaza si la aceste firme, restul pensionari si copiii.
Cine naiba sa mai poarte grija orasului si a evenimentelor?
Pai o mana de baieti destepti, ce au resurse.
E de ajuns sa ai un prieten topometrist sau relatii la ancpi sau primaria si ai toata harta cu proprietatile terenuri si cladiri din Bacau.
dupa te pui pe treaba…
Asa afu facut baietii din primarie…cu avocati si mari afaceristi timp de 30 ani….
Sechelarii…Stavarachiii… din astia, unii dovediti, inculpati si condamnati….deci e foarte real… unii au si copii prin servicii…ii doare la basca…