Scumpirile repetate ale gazului metan în ultimul an încep să fie resimțite de proprietarii de apartamente care și-au montat centrală termică proprie. Faptul că în numai un an prețul gazelor naturale aproape s-a dublat a condus la creșterea costurilor încălzirii locuințelor în care există microcentrale de apartament. Cum cei care au avut centrală au avut posibilitatea să-și încălzească apartamentele imediat ce s-a răcit afară, și consumul a crescut. „Anul trecut, în luna octombrie, nu am plătit la gaz mai mult de 400.000 de lei, iar acum, după cum am calculat, nu vor scăpa fără 700.000 de lei. Este, oricum, mai bine decît la vecinii care au stat în frig și am mai redus consumul, închizînd centrala cînd nu eram acasă”, ne-a declarat Ciprian Pintilescu, unul dintre băcăuanii care în această vară și-a montat centrală termică proprie.
Pentru gazul consumat în luna octombrie, băcăuanii care au centrală proprie vor trebui să scoată din buzunar 4.688 lei. În noiembrie, tariful va fi altul, întrucît de la începutul lunii a fost aplicată o majorare de patru procente peste cele 22 de procente adăugate la începutul lunii septembrie. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns