Făinarea, o boală periculoasă a mărului

Dr.ing. Florin ACATRINEI
Producător de pomi altoiți
www.pomaltoi.ro

În condițiile mai secetoase din toamna anului trecut și primăvara acestui an, mărul este destul de puternic atacat de făinare.
Făinarea mărului (Podosphaera leucotricha) se manifestă pe muguri, frunze, lăstari, flori și fructe. Organele atacate sunt acoperite de o pulbere albă-gălbuie, asemeni cum ar fi pudrate cu făină albă, de unde și denumirea populară. Această pulbere este formată din miceliul ciupercii și organele de fructificare-înmulțire. Mugurii atacați sunt mai ascuțiți și cu solzii mai distanțați și uscați la vârf. Dezmuguresc lent și se usucă înainte de înflorire.
Atacul pe frunze și lăstari începe odată cu apariția acestora și continuă pe toată perioada de vegetație. Frunzele apărute din mugurii atacați la început au o culoare arămie, apoi se acoperă de fructificații, luând apectul de făinat. Frunzele atacate rămân mai mici, înguste, cu marginile răsucite spre partea superioară, cu timpul se brunifică și încep să cadă din iunie. Frunzele tinere de 3-6 zile sunt cele mai receptive la atac, iar pe măsură ce îmbătrânesc devin mai rezistente. Lăstarii sunt atacați de la vârf spre bază, parțial sau total, în funcție de sensibilitatea soiului, condițile climatice și întreținerea fitosanitară. Partea atacată se acoperă cu o pudră albă-cenușie, în care cu timpul apar puncte mici brun-negricioase. Lăstarii atacați au creșterea încetinită, devin firavi, unii apar cu vârful carbonizat. Au miceliul ciupercii pe ei și în mugurii neîndepărtați asigură infecția în anul următor.
Inflorescențele cu florile atacate se atrofiază și se usucă.
Atacul pe fructe este evident când acestea au 2-3 cm în diametru. Epiderma fructului se acoperă cu o rețea de linii brune, suberoase, dispuse nergulat, formate din miceliul ciupercii care determină oprirea dezvoltării fructelor.
Prezența atacului de făinare ca orice boală nu este de dorit în livadă. Este mai puțin periculoasă decât rapănul mărului, dar cele mai mari pagube sunt create de atacul pe inflorescențe, determinând o reducere substanțială a fructelor legate pe pom. Atacul pe lăstari și frunze, când este puternic, determină o reducere substanțială a aparatului foliar, cu repercusiuni asupra calității și cantității producției din anul în curs, dar și asupra producției din anul următor, prin reducera capacității de diferențiere a mugurilor de rod.
Atacul de făinare este determinat, în primul rând, de sensibilitatea soiului. Ionathanul este unul dintre cele mai sensibile soiuri de măr la această boală. Soiurile care au ca genitor Ionathanul păstreaza o sensibilitate la această boală: Idared, Ionagold, Ionagored, Delia.
Iernează ca miceliu de rezistență între solzii mugurilor, cu rol principal în transmiterea infecțiilor de la an la an. De aici, rezultă clar importanța eliminării la tăierile din iarnă a lăstarilor cu urme de atac, iar primul tratament (de la umflarea mugurilor) trebuie să aibă ca țintă directă această boală, pentru a reduce substanțial rezerva de atac.
Un rol important în prevenirea atacului este fertilizarea echilibrată, în care să fie inclus potasiul, calciul, magneziul și alte microelemente.
Combaterea chimică, include fungicide cu acțiune directă contra făinării. Tratamentele încep odată cu umflatul mugurilor. Până la înflorit, la soiurile sensibile se efectuează 2-3 tratamente cu produse de contact. Cele mai eficiente sunt produsele pe bază de sulf micronizat muiabil, cu diferite denumiri comerciale: Kumulus, Microthiol, Thiovit, Fluidosoufre, Solphur etc., utilizate în doze duble (0,7-0,8%) față de perioada de după înflorit. Înaintea înfloritului, pe timpul înfloritului, când acesta durează mai mult de 8-10 zile, și după înflorit sunt utilizate fungicidele sistemice (care pătrund în interiorul plantei), care majoritatea au acțiune dublă și pentru rapănul mărului: Chorus, Systhane Forte, Stroby, Shavit F, Score, Topas, Topsin, Derosal, etc. Acestea se alternează și cu fungicide cu acțiune de contact.