~2 min lectură • 5 comentarii

S-a desemnat câștigătorul! Studiul de fezabilitate pentru Autostrada A13 Bacău-Brașov va fi realizat de firma care a proiectat și Autostrada A7 Moldova

Redacția Ziarul de Bacău

„Restart pentru Autostrada Brașov-Bacău!”, a anunțat azi Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, după desemnarea firmei care a câștigat licitația pentru finalizarea SF-ului pentru Autostrada A13 Bacău-Brașov. Proiectantul e acelaşi cu cel de pe A7 „Autostrada Moldovei”, firma Consitrans, a subliniat băcăuanul Gabriel Bunduc, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

„O veste cu adevărat îmbucurătoare este faptul că proiectantul e acelaşi cu cel de pe A7 „Autostrada Moldovei”, Consitrans, o societate serioasă care dispune de capacitatea tehnică pentru a duce la bun sfârşit contractul încredințat. Ca secretar de stat în Ministerul Transporturilor voi urmări, îndeaproape, mersul acestui contract de proiectare, astfel încât el să se finalizeze prin realizarea unei documentații tehnice robuste, pe baza căreia să poată fi scoasă la licitație execuția lucrărilor”, a declarat sectarul de stat Gabriel Bunduc.

„Contractul cu o valoare de 81,2 milioane de lei (fără TVA) va trebui finalizat în maximum 24 de luni pentru de proiectantul român desemnat câștigător”, a anunțat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Acest contract va putea fi semnat după expirarea perioadei în care pot fi depuse contestații și după soluționarea acestora dacă va fi cazul, potrivit ministrului.

Consitrans este o companie deţinută, potrivit datelor de pe platforma Termene.ro, de Eduard şi Viorica Hanganu. Compania a raportat pentru anul 2022 o cifră de afaceri de 61 mil. lei, profit de 630.000 de lei şi un număr mediu de 176 de angajaţi.

Noua autostradă care va asigura conexiunea între Moldova și Transilvania va avea o lungime estimată de 164 km. De la Brașov, autostrada A13 va fi continuată de sectoarele Brașov-Făgăraș și Făgăraș – Sibiu. Pe câteva din loturile sectorului Sibiu – Făgăraș, CNAIR a desemnat câștigătorii licitațiilor de execuție (detalii AICI).

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Viorel
    30 aprilie 2024, 11:55
    0

    O veste bună.Succes!

  2. N
    Novac iulian
    30 aprilie 2024, 13:13
    0

    Pînă nu se semnează contractul nu-i cred pe cei din CNAIR. Să înceapă dansul contestațiilor. Vă reamintesc că a mai fost o firmă care a câștigat licitația pentru A13, a primit banii și după doi ani și jumătate a spus că nu pot realiza SF.

  3. L
    Lili
    1 mai 2024, 07:02
    0

    A inceput campania electorala, politicieni nu inteleg ca, electoratul s a saturat de vorbe, poze vor fapte.

  4. S
    Sorin
    1 mai 2024, 10:02
    0

    O lungește PSD-ul în dulcele stil binecunoscut. Și când se bătea cu etichetele A13 pe burtă când erau în opoziție. Mi-e greață de ăștia.

  5. B
    Branzoi
    16 mai 2024, 11:52
    0

    Câți km de autostradă s-au făcut în guvernele PNL-PSD, comasate sub Înalta susținere a preș. Ioh.anus, marele turist de Cotroceni ?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.