Cine face jocurile?
Mihai BUZNEA
în contextul politic actual, generat de rezultatele scrutinului pentru parlamentare, din 28 noiembrie, întrebarea din titlu este una retorică. Jocurile guvernării le face – și pentru acest al doilea exercițiu de putere în decurs de patru ani, formațiunea (care nici măcar nu este una politică) ce a întrunit numărul cel mai mic de voturi din partea electoratului: doar cu puțin peste 6 procente. Ca orice paradox în materie de opțiuni, nici acesta nu se abate de la regulile prestabilite: important este nu cine cîștigă, ci doar cel care are primul, dar și ultimul, cuvînt. Ori, deja se cunoaște, acesta nu e altul decît UDMR-ul, devenit, prin jocul rezultatelor, asul de treflă, cartea din mînecă. Obișnuit deja cu rolul de jolly-joker, acesta este pregătit în orice moment să sară în barca învingătorului spre a-i schimba cîrma, implicit direcția și a o echilibra salvînd-o astfel de la navigarea în derivă; sau de la dezastru. Nobilă intenție! Dar, cum binele nației cere sacrificii, nici un compromis nu este prea mare!
La începutul săptămînii acesteia o primă rundă de consultări -negocieri bilaterale asupra parteneriatului pesedisto-udemerist s-a desfășurat în chiar fief-ul acestuia din urmă. în premieră absolută, semn că peștele cel mic se-ncumetă să-l înghită pe cel mare. Faptul nu ține de curtoazie, ci de interesul nedisimulat. Chiar dacă am fost asigurați că cel puțin deocamdată este vorba doar despre consultări privind asupra principiilor parteneriatului, nicidecum de împărțirea ciolanului, faptele contrazic declarațiile de intenții: minoritarii (nu doar din punct de vedere etnic, ci și legislativ) se vor cocoțați sus de tot, pe un post de vicepriministru, pe altele două-trei (și nu oricare) de miniștri și pe un snop de secretari de stat. Mălai de mîncat, nu glumă! Majoritarii n-au încotro, trebuie să fie de acord chiar dacă înghit în sec; altfel ar pierde totul și dezastrul ar fi cu-adevărat de neimaginat. Ar deveni ei înșiși minoritari și…adio, guvernare! în politică nu există morală; doar interese. Iată de ce, din această perspectivă, poziția maghiarilor nu e una de condamnat. Cine împarte cărțile are grijă să oprească pentru sine potul cel mare. Și mîna greblă se făcu!… și de această dată. Astfel, politica compromisurilor pesediste, exersată cu sîrguință, dar și cu foloase, de reprezentanții de frunte ai partidului-stat înregistrează un nou episod, cu actori ce-și declamă replicile atenți fiind la ce s-aude dinspre cușca sufleurului.
Guvernarea cu orice chip și în orice condiții face, așadar, o strălucită carieră. In disprețul cvasitotal al electoratului. Legea e clară, dar se află sub tutela arbitrariului: face guvernul cel care a cîștigat alegerile. Ori, după comunicarea rezultatelor recentului scrutin nici o formațiune politică nu s-a detașat în învingător. Cursa cu obstacole s-a oprit nedecis, cu mult înainte de finiș. Situație în care cel mai prost clasat devine, prin rațiuni politicianiste, protagonist și lider autoritar. Fără favorurile și grațiile lui pierzi cursa, situație în care se reactivează vechea zicală bună la toate și în toate împrejurările: fă-te frate cu dracu’ pînă treci puntea! Atîta numai că fratele nu e nici măcar unul de sînge, ci unul vitreg, care de-atîta dragoste de care este capabil nici nu te lasă să respiri dacă-i ieși cumva din voie.
Așa că ne-am aranjat și de data asta: în următorii patru ani dispozițiile vor veni de la „Victoria” via Tîrgu Mureș; poate și de la Budapesta. în democrație, orice lucru este posibil dacă e în beneficiul interesului. Nu contează al cui. Chiar dacă „… este absurd să primești cîrmuirea rea a altora, în loc să ții tu singur cîrma îndreptînd-o bine” – după cum spunea în urmă cu mai bine de două milenii un mare gînditor al antichității, Epictet. Dar, la urma-urmei, „…arta de a guverna e știința de a te adapta oricărei situații (cugetare eminesciană). Și ce altceva fac pesediștii decît să se adapteze?!espiri dacă-i ieși cumva din voie.
Așa că ne-am aranjat și de data asta: în următorii patru ani
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.