Totul de vînzare!
Mihai BUZNEA
Într-un studiu publicat spre sfîrșitul anului trecut de unul din organismele internaționale ce-și desfășoară activitatea sub egida ONU se reține faptul că traficul de ființe umane a înregistrat, în ultimul deceniu, cote alarmant de mari, ce depășesc previziunile în materie ale specialiștilor din domeniul relațiilor inter-umane. De asemenea, prognozele pentru următoarea perioadă se înscriu cu tendințe dacă nu de creșteri spectaculoase, cel puțin de menținere în actualele cote. Și ni se mai spune: sclavia modernă, sub multiplele ei forme, reprezintă o afacere extrem de profitabilă, înregistrîndu-se cu cîștiguri fabuloase, de ordinul miliardelor de dolari sau euro, bani care se sustrag controlului și impozitării și care alimentează găurile negre ale economiilor subterane.
Neo-sclavia, cum se obișnuiește a fi numită de cei cu un ascuțit simț al observației și umorului negru, este și o realitate românească, într-un fel recunoscută, dacă nu și asumată, chiar dacă folosirea termenului este ținută la index. Legile penale o incriminează, stabilesc sancțiuni dintre cele mai severe, dar acestea – atunci cînd e vorba să se aplice, se cam pierd în hățișuruile procedurale, cu ajutorul nu chiar dezinteresat al unor indivizi sau (și) cercuri de interese. Regula jocului e profitul. Moralitatea e exclusă. Și aici, totul este de vînzare; de la trup, la creier. Cu, sau fără acceptul „proprietarului”!
Sclavul – ne lămurește dicționarul explicativ – este persoana (…) aflată în puterea absolută a unui stăpîn, pentru care este obligat să muncească, satisfăcînd în mod servil, cu supunere oarbă, voința altuia”. Pentru a-l aduce mai pe-acasă, pe la noi, i-am putea spune și rob.
Robul român contemporan are pantalonul rupt în fund, flămînzește și doarme sub cerul liber. E murdar, neinstruit, dezbrăcat și țintă a batjocurii. Trăiește pentru a-i îmbogăți pe alții, nu pe el însuși și, adeseori, pentru a-i distra ori a le satisface poftele. Se numesc cerșetori, boschetari, prostituate. Stăpîni le sînt șmenarii, cocotele ori peștii. Răpirile în plină zi și vînzările către diverse rețele din țară și străinătate se fac aproape „la vedere”. Copiii de vîrste foarte mici și adolescentele cu nuri sînt marfa cu cea mai mare căutare. Le urmează șchiopii, chiorii și manglitorii. Toți sînt trimiși „la produs”. Nu-și mai aparțin.
Există, însă, și așa-zisa marfă de lux, care deși se mișcă aparent liber, cu acte mai mult sau mai puțin legale, tot (neo) sclavi se cheamă că sînt. În general, aceștia aparțin unei clase privilegiate: cea a sportivilor; cu predilecție a fotbaliștilor. Marfă a căror valoare poate să crească de la o oră a alta, de la o zi la alta. Totul e ca „stăpînul” să prindă „bătaia peștelui”. Sînt de-ajuns, pentru adjudecare, o semnătură și-un CEC de bancă, cu sume suficient de consistente, pentru ca tranzacția să se încheie. De regulă, cu efuziuni, pupături, strîngeri amicale de mîini și o cupă, ori mai multe, de șampanie. E ceea ce, neoficial, s-ar chema sclavagismul manierat. Cercul afacerii e unul limitat: vînzător-cumpărător, la mijloc – marfa, care, se-nțelege, nu e întrebată dacă-i de acord cu tranzacția, dar care, firește, își are partea (cît pe-aci era să zic „a leului”, dar m-am lovit urgent peste mînă: care leu? ; aici paraii dictează!). Fără a-și avea, însă, partea de vorbire, măcar un „da” sau un „nu”. Se negociază peste capul lui, sau făcîndu-se abstracție de subiect. Că doar e-o „marfă”! Arginții i se-adună-n palmă. Tocmai de-aia-i mulțumit și își acceptă condiția: servitor cu straie de aur, palate de argint și calești „ultimul răcnet”. Legea compensației! Chiar dacă unii cugetători s-au găsit să spună că „…sclavul căruia îi lasă gura apă atunci cînd, plin de mulțumire de sine, descrie splendorile vieții de sclav și este încîntat de stăpînul său bun și îngăduitor, rămîne totuși un slugoi…”.
PS: Tranzacțiile de jucători de fotbal și sumele vehiculate, despre care au scris în ultimele zile mai toate ziarele românești, nu au nici o legătură cu cele de mai sus. Poate fi vorba doar despre simple coincidențe(?!?).
Lasă un răspuns