Fără prejudecăți

Despre șefi

Mihai BUZNEA

Niciodată nu știi cine are dreptate, dar întotdeauna știi cine e șeful – spune un murphysm. Un adevăr mai mult, sau mai puțin, absolut pe care aveau să-l afle și cîțiva polițiști constănțeni aflați, întîmplător, în locul și la ora cînd le-ar fi fost cu mult mai bine să se afle în cu totul alte părți. Dar clipa fatală nu alege, te urmărește cu perfidie și te execută exact atunci cînd te aștepți mai puțin. Umbra șefului atotputernic. Pentru că este de reținut: niciodată să nu staționezi în fața șefului și la coada calului, fiindcă n-ai să știi de unde și cînd vine lovitura.
Despre democrație și bancurile cu și despre șefi s-a scris, mai ales la noi, o întreagă literatură. Originală în expresie și conținut. întîmplarea constănțeană cu președintele Consiliului județean în prim-plan e doar un episod ce confirmă și continuă tradiția. Șeful cel mare – în stat (vorba răstălmăcită a cronicarului), dar și în funcție -, se priponește cu mașina personală în cea mai aglomerată intersecție a megaorașului turistic pe care-l păstorește, dar și la o oră de vîrf, spre a trage un pui (zdravăn) de somn, cu capul rezemat de mîinile sprijinite pe volan. Agitație mare, curioși ca la „panaramă”. Dar omul își face, liniștit, siesta; cine – ce are cu el?! Sosiți în pas alergător, cîțiva oameni ai legii încremenesc și-apoi se blochează, cu creierul în repaos absolut și cu mîna dreaptă la chipiu: să trăiți, șefu’!, par să bîiguie. Readus în lumea celor vii după niscai exerciții de resuscitare, acesta își părăsește locul confortabil în care (probabil) visa frumos și se pune pe măsurat caldarîmul cu pași de dans în căutarea echilibrului, răstindu-se la curioși și la cei cîțiva reporteri apăruți ca din pămînt, de la înălțimea măririi sale. Apoi dispare în ceață, înghițit de întuneric. Șeful spală putina spre a-și șterge urmele. Loviți de amnezie ca de o măciucă aplicată în moalele capului, purtătorii uniformelor bleumaren închis nu știu pentru ce-s acolo… Sînt victimele inocente ale șefismului. A doua zi alcoolemia prezidentului se topește într-o criză de inimă și vinovatul devine victimă. Este unul din miracolele de neexplicat ale șefiei!
Sindromul este unul specific românesc, chiar dacă legea-i una pentru toți. Creadă cine-o vrea! Că doar degeaba umbli cu mierea dacă nu-ți poți linge degetele! N-ar mai avea haz. Și nici vreun beneficiu. Exact ca în zicătoarea: cine fură azi (doar) un ou e un mare… bou! Plăcerea și satisfacția supremă e, pentru aproape orice șef, să se ia la trîntă cu ceea ce le este interzis celorlalți. Odrasla răsfățată a unui șef procuror terorizează un întreg oraș, fără să se reușească a se găsi un text de lege care să-l facă să plătească. Unui prefect de județ surprins în flagrant de luare de mită i se spală rufele murdare cu scuze de „mea culpa”. Un polițist beat, la volan, calcă și omoară un copil pe trecerea de pietoni, dar scapă nepedepsit de brațul (prea scurt) al legii. Liderul unui partid aflat multă vreme la putere dispune după bunu-i plac de fondurile publice pe care le dirijează spre interese personale, faptele i se probează, dar continuă să rămînă, bine-mersi, în scaunul de șef. Un altul, tînăr și inventiv, nu are timp să aștepte, așa că transferă arbuști ornamentali de pe domeniul public în propria-i feudă, oamenii legii constată, salută respectuos și pleacă. Avatarurile șefiei. Cîndva, ne amuzam avertizîndu-ne unii pe alții: nu clonați șefii, că se-nmulțesc prea mult. Dar a venit revoluția și fenomenul a scăpat de sub control. Șefii au devenit pericolul public numărul unu. în privința asta chiar dăm lecții altora. Demisiile de onoare, sau demiterile/suspendările sînt pentru alții, de pe alte meridiane. Vezi cazul președintelui israelian – suspectat de violuri comise mai prin anii tinereții, sau cel al ministrei suedeze care a „uitat” să-și achite factura la încălzire; ale miniștrilor (sau primarilor) cărora le-au fost suspendate permisele de conducere de către proprii subordonați polițiști comunitari…
Dar, la ce să ne tot facem sînge rău, cînd știm foarte bine că șefu-i șef și-n pielea goală!? Și, pentru a încheia în ton optimist: șeful are întotdeauna dreptate; cînd șeful greșește, se aplică legea 1. te execută exact atunci cînd te aștepți mai puțin. Umbra șefului atotputernic. Pentru că este de reținu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!