FĂRĂ PREJUDECĂȚI Abonați la mila publică

Martor la un dialog care m-a lăsat fără replică. Piața Sud, zilele trecute. Deși soarele nu s-a ridicat prea mult la orizont, la unul din chioșcurile cu dozator coada e în formare. De vină se pare că e „arșița” de peste noapte. Sucurile nu prea au căutare, în schimb zeama de struguri, fermentată, e la mare preț ! Doi zdrahoni, destul de galeși în mișcări, se caină despre ceea ce-l doare mai tare pe tot romînul: calicia. „Varsă, bă, și tu o zeamă, că io-s cam fudul cu banii. M-am dus ieri la Primărie să-mi iau garantatul (venitul minim garantat – n.a.), dar nu mi l-au dat. Mi-au zis că n-am dreptul, tu-l în aia pe mă-sa!…”.

Privesc individul. Mai voinic decît mine. Și mai tînăr cu vreo 40 de ani. Pare bolnav doar de lene. Incurabilă. Bun de muncă la spart de piatră ori la săpat de șanțuri. Pardon! Ce-i aia? Amicul de pahar, generos, își întoarce buzunarele pe dos și face de-o șpîrlă. Situația e, cel puțin deocamdată, salvată. Sub control. Vinul le mai moaie din mînie și gîtlejurile bătucite de fumul de țigări Carpați. Privirile se mai îndulcesc, mînia e alungată spre fundul paharelor. Miracol, nu alta! de ce poate face glaja. Probabil că insistența și nedumerirea cu care-i privesc încercînd să înțeleg ceva a atras atenția unuia venit să-și cumpere pîinea neagră cea de toate zilele.”Păsări de prăsilă, dom-le. E plină piața de ele. Mană cerească pentru

crîșmari. Cum fac, cum dreg, tot într-o băută o țin. Cînd n-au, și asta se-ntîmplă mai în fiecare zi, întind mîna fără nerușinare. Culmea e că se capătă cu mărunțiș bun. Beau de seacă și-njură ca la ușa cortului că nu primesc garantatul. Nu le-ar fi rușine!…”.

Abonați la mila publică. Pentru ei munca e-o nerozie, băutura-i temelie. Sînt cîteva mii numai în Bacău, iar cînd sînt trimiși să-și merite banii lucrînd pentru colectivitate, brusc devin mai bolnavi decît un întreg spital. Chestie de mentalitate. Incurabilă și păguboasă. Secați dozatorul, sau puneți doar apă în el! (Mihai BUZNEA)