Mihai BUZNEA
M-am întrebat adeseori: ce ne-am face fără fotbal? Nu tu bîrfe, nu tu clenciuri, nu tu războaie mediatice, nu tu afaceri! Nimic! Existența ne-ar fi goală, searbădă, precum viața în pustiu, arareori răscolită de vreo furtună de nisip care, după ce a trecut, lasă în urmă doar mizerii, ceață și un gust de cocleală ce scrîșnește printre dinți. Și-atunci, cum să renunți la el? Ar fi crimă, dezastru național și mai mult decît atît – vorba unui clasic în viață, care la micul dejun, la prînz și la cină preferă invariabil același meniu – fotbal pe pîine.
Am folosit cumva expresia „clasic în viață”? A, da, m-am lăsat dus de val și iată că de la pasă am trecut la pase. Constat că în ultima vreme numărul înțelepților din lumea sportului cu balonul rotund crește în progresie geometrică. (Încă o dilemă: din cîte știu, balonul e rotund și la volei, handbal, baschet, polo, dar toți se gîndesc la ăl de-l bați cu piciorul, că de, unde nu-i cap, vai de … tendoane). Zice unul (cu fruntea cam îngustă și părul parcă lins de vițel), mai zilele trecute: „În fotbal se poate întîmpla orice. Nu există rușine”. Hopa, stai că te-am prins cu rața-n gură! și mintea mi se duce imediat la zicala „gura păcătosului adevăr grăiește!”. Din cîte înțeleg eu, rămînînd la „păsărica” liberului cugetător din Ghencea, sportul cu pricina e un fel de casă de toleranță unde se poate întîmpla orice. Dai banul și îți faci damblaua. Cu cît ți-e mai mare ea, rușinea, cu atît plăcerea e mai adîncă. Deosebirea e aceea că dumnealor, cocotele, nu poartă pantofi cu toc cui și lenjerie intimă, ci ghete cu crampoane mai mari sau mai mici, mai ascuțite ori mai boante, după caz, și suspensoare care să-i ferească de pericolele altei expresii celebre în materie: „…îmi bag picioru’ !” .
Mergînd mai departe pe aceeași adîncă cugetare, a lipsei de rușine, îmi imaginez cluburile ca pe niște case cu felinarul roșu la fereastră, asemui stadioanele cu trotuarele, iar protagoniștii cu fîțele care se tot agită încoace și încolo, în toate direcțiile, în căutare de clienți: vino-ncoace, puișor să te-nvețe mama meserie!…
Mare lucru și cu picioarele astea! Driblează, fentează, înaintează, șutează, faultează, jubilează, anihilează, anulează, încorsetează, completează. Ce completează? E, ce, niște carențe din partea superioară! Nu se spune (tot în fotbal) „…a dat cu ce are mai prost”? De astă dată, pe gînditorul cu pricina l-a luat gura rău de tot pe dinainte și a cam dat-o în bară! Vai de capul lui! Da’ parcă asta-i o rușine! Ce să mai zic atunci de faptul că fotbalul nostru a cam ajuns de rușinea …lumii, că afacerile din sînul lui sînt… nerușinate de-a dreptul, că un fotbalist mediocru cîștigă într-un an cît un profesor într-o viață, că la un singur meci se-aruncă cu ‘jdă mii de parai, precum fluturașii din avion în campaniile electorale, în timp ce investitorii și finanțatorii de toate soiurile nu se sfiesc a se jelui, la unison, cît de săraci sînt și cît de greu le e! Iată de ce înclin să-i dau dreptate cugetătorului meu (!?), devenit clasic în viață: în fotbal nu e rușine. Știe el ce știe atunci cînd o spune. Noi de ce l-am contrazice?
Lasă un răspuns