FĂRĂ PREJUDECĂȚI Unde ne e meritul?

MIHAI BUZNEA

Prima decadă a lunii mai a fost, după cum se știe, un interval de timp marcat de numeroase evenimente cu conotații istorice. Pe parcursul a numai cinci zile, grupate două plus trei, am consemnat nu mai puțin de opt asemenea rememorări. Fiecare, cu conținutul, importanța, semnificațiile și determinările ei pe plan politic și social. Dar, toate, înscrise în existența noastră și pe care memoria nu are dreptul să le uite, fie că le acceptă, fie că le refuză. Prin abordări obiective, ziarul nostru a reușit să le consemneze și, astfel, să le așeze acolo unde le este locul: 1 Mai – Ziua Muncii; 2 Mai – Ziua Tineretului; 8 Mai 1866 – ziua venirii principelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen în țară și, la 10 Mai – Ziua regelui, iar în 1921 – crearea Partidului Comunist Român; 9 Mai 1877 – ziua proclamării independenței de stat a României și, în 1945 – victoria finală asupra Germaniei naziste, iar – ca cea mai recentă și totodată de actualitate – Ziua Europei. Pentru a testa apartenența băcăuanilor la istoria națională, receptivitatea lor la faptul cotidian și implicarea nemijlocită în treburile cetății, am inițiat și două sondaje de opinii. Rezultatele au fost, cu adevărat, dezolante. Din cîteva zeci de subiecți chestionați, doar vreo trei – patru dacă au fost „pe fază”, cu răspunsuri directe, clare și precise. Mare parte au fost confuzi, ezitanți, iar majoritatea absolută, de-a dreptul străină, cu invariabilul răspuns: nu știu, nu cunosc, nu m-a interesat, la greutățile de azi nu mai avem timp și pentru așa ceva. Ar fi, desigur, absurd să pretinzi unor oameni de pe stradă, abordați după criterii aleatorii, să fie experți în domeniul istoriei. Nici nu ne-am așteptat la așa ceva. Dar un minim de cunoștințe trebuie să fie o condiție subînțeleasă. Cei care au absolvit minim opt clase, studiile liceale ori profesionale, au avut în programele școlare suficiente lecții pe aceste teme. Nu e vorba de îndoctrinare politică, ci de cunoștințe cu caracter general, asimilabile la un nivel mediu de inteligență. În discuție au fost puse evenimente, nicidecum teorii savante și fenomene științifice care presupun spirit academic. „Este important ca generația actuală să fie informată asupra problemelor ce o privesc”, spunea, cîndva, un ilustru gînditor francez. Adevărul acestei axiome este, și astăzi, la fel de actual; adevăr confirmat și de una dintre celebrele cugetări ale poetului nostru național: „Dacă o generațiune poate avea un merit, e acela de a fi un credincios agent al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care îl ocupă în înlănțuirea timpilor”. A-ți motiva necunoașterea prin vicisitudinea vremilor prezente este sinonim cu a arunca vina ignoranței asupra altora. Și asta nu scuză. Acuză. Este omul sub vremi, și nu invers, dar nu trebuie să se lase copleșit, îndepărtat, rupt de trecutul ce-i aparține. Istoria aparține tuturor, nu doar spiritelor alese. Goana nebună pentru supraviețuire, în care sîntem antrenați majoritatea românilor, e o realitate, dar nu și o fatalitate. În acest din urmă caz riscăm să creăm artificial un timp alb, gol, lipsit de semnificații. Cînd nu a avut românul necazuri? Și totuși ne-a lăsat o moștenire istorică extrem de bogată. A nu o cunoaște, a nu te raporta permanent la ea, echivalează cu a o trăda. Avem și așa destui trădători ai interesului național pentru a mai accepta și abandonarea interesului pentru istorie. Ar fi, poate, ultimul și cel mai grav delict de care am fi capabili.