începutul de lună i-a scos din nou pe bolnavi din case. Chiar dacă afară a plouat, oamenii au suportat cu stoicism. Disperați să nu rămînă fără medicamente, aceștia au reluat traseul lunar, de la o farmacie la alta, în speranța că vor reuși să își ia medicamentele compensate sau gratuite. Farmaciile care mai au plafon pentru acestea pe anul 2005 pot fi numărate pe degete și cum au aflat că aici se dau compensate, băcăuanii le-au luat cu asalt. încă de la primele ore ale dimineții oamenii s-au așezat la rînd la farmaciile Medica 1, Marbo, Balsam sau Beladona. Olimpia Busuioc a venit tocmai din Poduri să ia medicamentele pentru fiul ei. „Am fost la farmaciile din jurul gării, dar nu am găsit să le iau gratuit, cum este rețeta. în cele din urmă am venit la Farmacia 1, am întrebat și mi-au spus că pot sta la coadă că îmi dau medicamentele. Lună de lună pățesc la fel, alerg de la o farmacie la alta. Avem gratuitate și uneori ne pun să mai dăm și bani”, ne-a declarat femeia. La coadă, alt caz. Maria Mocanu, de 75 de ani, are mai multe rețete în mînă. „Soțul meu are 82 de ani și este bolnav de cancer. Este imobilizat la pat. Luna trecută am luat medicamentele cu bani, deși pentru oncologie tratamentul este gratuit. Astăzi este prima dată cînd sper să îmi iau medicamentele gratuit, că de cînd s-a schimbat guvernarea nu am mai reușit. Am luat și eu cîte un medicament, deși aveam dreptul la mai multe, că nu am bani. Am luat de 500.000 de lei, pe cele mai importante, că nu avem bani să ne luăm tratamentul complet. Lunar stau la cozi, iar astă iarnă am stat patru ore, de m-am îmbolnăvit foarte grav”, ne-a spus bătrîna. La coadă au stat și mulți bolnavi cronic. Aceștia s-au revoltat pentru că sînt purtați pe drumuri de la o farmacie la alta. „Am ciroză și mereu pățesc așa. Ajung la o farmacie și îmi spun că nu mai dau medicamente. Fug la alta și aici la fel. Ar trebui să dea medicamentele pentru cronici o singură farmacie și să nu ne mai alerge de colo-colo”, au mai spus oamenii. La farmacia Marbo alte zeci de oameni au stat la coadă. Mulți dintre ei, pensionari, cu probleme grave de sănătate. Toți s-au plîns că medicamentele ajung și la două milioane de lei, adică mai bine de jumătate din valoarea pensiei, bani pe care de cele mai multe ori îi scot din buzunar cu toate că au dreptul la reduceri.
La țară, aproape toate farmaciile au terminat plafonul
O incursiune pe la mai multe farmacii din mediul rural a relevat că aici situația este și mai dramatică. „Mi-a mai rămas foarte puțin din fondul pe acest an, sumă pe care o păstrez pentru cazurile urgente. Pentru ceilalți nu mai eliberez nici o rețetă compensată sau gratuită. Sînt foarte mulți bolnavi cronic, mi-e milă de ei, dar nu am cum să-i ajut. Fondul pe care l-am primit pe acest an este foarte mic”, ne-a declarat farmacista Ecaterina Manea, de la Farmman Răcăciuni. La Farmaflores, din comuna Mănăstirea Cașin, lucrurile stăteau la fel. „Nu mai eliberez pentru că nu mai avem fonduri pe luna iunie. Suma reală pe 2005 ajunge, de fapt, pînă în iulie”, reținem de la farmacista Florentina Marcu. Cît privește punctele farmaceutice ale Medica unele eliberau numai rețete compensate, altele, nici din acestea. Alte farmacii, deși mai aveau ceva din plafon, nu onorau rețetele din motive subiective. „Mai avem ceva bani, dar încă nu dăm compensate și gratuite pentru că nu avem instalat pe calculator noul program”, ne-a spus farmacista Irina Vrînceanu de la Tiliae Farm din Podu Turcului. în schimb, la farmacia Elena Farm, din Sascut, pacienții au reușit să-și ridice atît rețetele gratuite cît și cele compensate.
Situația din farmacii este necunoscută pentru reprezentanții CJAS
Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) din Bacău a renunțat să mai țină evidența plafoanelor din farmacii. „Nu am mai contactat farmaciile pentru că este o muncă inutilă, din moment ce situația se schimbă de la o oră la alta. Pînă pe 3 iunie se depun toate rețetele pe luna anterioară, iar pe șase vom avea o situație exactă a consumului de medicamente. Atunci vom ști ce farmacii mai au bani din plafon, ce categorii de medicamente se mai eliberează și farmaciile care au epuizat întreg plafonul”, ne-a declarat Ileana Tudoran, medic șef la CJAS Bacău. Conducerea unității băcăuane mai spune că în județul nostru situația nu este dramatică așa cum este în altele și că toate farmaciile dau medicamente pentru cazurile de urgență, gravide, copii pînă la un an, precum și tratamentul pentru bolile speciale. „Banii pe care îi mai avem acoperă tratamentul de strictă necesitate pentru bolnavi pe această lună și puțin din luna iulie. Așteptăm și rectificarea de buget promisă. Oamenii vin la noi, dar nu să facă reclamații, ci să fie îndrumați către farmacii”, a precizat medicul șef Ileana Tudoran. Reprezentanții CJAS Bacău, mai spun că lunar, în județul nostru se eliberează medicamente de aproximativ 26 de miliarde de lei. De pe 4 iunie va intra în vigoare și noul program de calcul al medicamentelor gratuite. Pînă în acest moment farmaciile nu au primit programul informatic, dar cel mai probabil acesta va ajunge la ele la sfîrșitul săptămînii și va fi instalat în zilele de weekend. (Claudiu TĂNĂSESCU, Elena ȚINTARU)aveam dreptul la
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.