FASCINAȚIILE EUTHERPEI

Ucenicul vrăjitorului

• adagii la Festivalul Internațional de Muzică „George Enescu”: poetul Maximilian Costin – La jumătatea veacului n Confirmări (2)

M. Cosmescu DELASABAR

„Săgetat de demonii literaturii” – precum scrie în „Jurnal – La jumătatea veacului” – Maximilian Costin devine, încă din liceu, colaborator la revista „Doina doinelor” din Bacău (Mărgineni), unde „am publicat sub pseudonimul Coman două anecdote versificate”; și tot din ultimele clase de liceu trimite colaborări cu versuri la „Dimineața (copiilor)”, „Belgia orientului”, „Adevărul” și „Furnica”, înscriindu-se, mai ales, în rîndul poeților umoriști. Pentru ca în 1908 să publice în colecția „Biblioteca pentru toți” volumul „Sfîrșitul lumii”, de Camille Flamarion, tradus în timpul liceului, ca dovadă că își însușise bine limba franceză.
Atras de mișcarea intelectualilor socialiști, care manifesta pentru „dragoste, prietenie, dreptate și adevăr” (!), va dedica, mai tîrziu, primul său volum „Poezii” originale (1932), socialistului V. Morțun. Dar nu renunță nici la vioara pe care i-o dăruise bunica sa (Profira Budu) și cu care va cînta acompaniat de cunoscuta pianistă Alice Cernetz, în sala „Ateneului” din Bacău. Probabil că la aceste concerte participa și Nelly Tețcanu, de care se îndrăgostește și se căsătorește, devenind cumnat cu George Enescu, căsătorit cu sora ei, Măruca Rosetti Tețcanu (1908). Moment hotărîtor pentru viitorul ucenic al „maestrului”, care îl ia sub aripa sa trimițîndu-l la studii la Paris și Berlin, unde studiază cu maeștrii Berthelier și Georg Lehman între anii 1911 și 1914. Studii confirmate chiar de mentorul său în cele două diplome ce i-au fost eliberate și semnate de maestru pentru a ocupa o catedră de muzică la liceul „Mânăstirea Dealului” din Tîrgoviște (1922) și, apoi, pentru ocuparea direcției Conservatorului din Timișoara și Tg. Mureș.
în timpul războiului (1916 – 1918), Max. Costin dădea concerte, împreună cu G. Enescu, la Iași și la Bacău, interpretînd printre altele: „Concertul pentru două viori”, de J. S. Bach. Tot în acest timp el contribuie la apariția revistei „Muzica”, la 1 ianuarie 1916, sub direcția unui colectiv de muzicieni: M. Mărgăritescu, Ion Nona Ottescu și Max. Costin, cu redacția la București. încă din primul număr al revistei, Max. Costin semnează articolul „Muzica în fața vremurilor de azi” (din perioada războiului). Iar în numerele următoare publică regulat articole în care dezbate probleme de fond ale muzicii românești, cum ar fi : „Muzica în războiul actual”, „Muzica în cosmos”, „Simfoniile lui Berlioz” ș. a., pe lîngă alte note și informații în legătură cu activitatea muzicală din țară și străinătate. întreruptă după șase numere, revista reapare în 1919 sub conducerea sa și a lui I. Nona Ottescu. în nr. 2 din decembrie 1919 M.C. pledează ca „Ateneul” din Capitală să fie destinat numai pentru concerte, fiindcă „în artă se oglindește sufletul unui popor…” și „o țară trăiește și se înalță numai prin arta sa”. („Fie-vă milă de arta noastră”). Și în numerele următoare M.C. publică atît versuri, cît și articole în care se ocupă de evoluția muzicii românești, dar și de „intruși și nechemați” în această artă.
După 1921 revista „Muzica” are de luptat cu aceleași „dificultăți cu care se luptă și azi orice revistă de cultură și de artă” pentru cumpărarea hîrtiei, cu indiferența tipografiilor aglomerate de lucrări comerciale „bine plătite” etc. Cu toate acestea, revista rezistă și își continuă apariția, adunînd în jurul său toată pleiada de muzicieni ai epocii: D. Cuclin, I. Nona Ottescu, Alfred Alessandrescu, M. Jora, Ed. Caudela, George Breazu și, firește, G. Enescu, căruia numerele 5-6 din mai – iunie 1921 îi sînt închinate prin articolele: „G. Enescu despre muncă” și „Violonistul Enescu”, semnate de ucenicul său, Max. Costin, și introduse în monografiile dedicate maestrului: „Un geniu al neamului românesc” (1932) și „G. Enescu – Date critice și biografice”, în care M. Costin își exprimă cu sinceritate sentimentele și gîndurile sincere față de maestrul său: „Să profităm – încheia el una din monografii – de norocul de a fi contemporanii lui G. Enescu”.laborator la revista „Doina doinelor” din B

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!