Făuritorul de gordune

Petru DONE

Are o figură de om hîtru, purtat pe la nunți și botezuri, peste tot pe unde s-a încins vreun chef de pomină. âl cheamă Gavril Soci, e din satul Bolovăniș (comuna Ghimeș-Făget) și pare a nu avea răbdare deloc. Vioi, cu ochi de mărgea, pișicher, glumește cu toată lumea. Ține în brațe un ditamai instrumentul muzical, un fel de violoncel ai spune, la prima vedere, dar ceva mai mic, oricum mult mai mare decît o vioară. Nu te poți abține să nu întrebi ce e aceea. „O gordonă” – spune moș Gavril Soci, moș pentru că zice că are 72 de ani. A, o gordună, cum se spune frecvent prin Ardeal. Gavril Soci bate cu palma în ea și spune că e de plop. „Fac așa ceva de vreo 40 de ani – se destăinuie el. Am făcut multe instrumente din acestea, dar le-au dus în Ungaria. Unele au rămas și pe la noi, dar acolo sînt iubite foarte tare, în Ungaria. în comuna noastră numai eu știu să lucrez așa ceva. Nu dau meșteșugul să-l învețe altul, numai pe o sută de milioane. Dar îi voi învăța pe nepoții și pe copiii mei. Altfel de instrumente nu mai fac”. Meșterul spune că face o gordună în două luni și o vinde cu opt sau zece milioane de lei vechi.
Pe Gavril Soci l-am văzut la primul Festival de agroturism din Ghimeș, acum cîteva zile. Era una dintre vedetele festivalului. Nu era ziarist să nu oprească la el și să-l întrebe de meșteșugul de a făuri „gordone”. Omul nu ezita cu răspunsurile, iar la orice îndemn numai ce punea mîna pe un fel de bețigaș anume meșteșugit și începea să lovească ritmic coardele din maț de berbec ale gordunei. în ritm de horă de doi, de ceardaș, cum e pe la ceangăii din Ghimeș, de sîrbă. „La noi așa se cîntă, în Ghimeș, în Lunca și în Păltiniș – spune moș Gavril. Unul cu vioara, altul cu gordona, după ea. Am învățat să cînt acum 20 de ani la gordonă”. Pe ritmurile lui, mai că-ți vine să salți piciorul, să strîngi în palme, iluzoriu, un mijlocel de fată cu ochii ca mura. Roiau o mulțime pe lîngă noi. Deodată am auzit, însă, o vioară și o gordună încingînd un ceardaș adevărat. Chiar lîngă noi, doi flăcăi frumoși, în splendide costume populare, un ceteraș și un gordunist, cîntau de-ți luau urechile. Parcă ad-hoc, s-a și încins o horă, ca pe la noi, ca pe la ei. Cu cîntece în limba maghiară, cu ritmuri universale, pe care nu mai contează ce ești. Important este că exiști, așa de frumoasă e viața cu oameni precum Gavril Soci și cu oameni ca în Ghimeș-Făget! ată cu ochii ca mura. Roiau o mulțime pe lîngă noi. Deodată

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!