Femeia care a învins cancerul

Cel puțin cinci persoane din județul Bacău, din care majoritatea femei, trec zilnic prin șocul provocat de comunicarea de către medici a veștii că suferă de cancer. Pentru acestea, dintr-odată, viața devine fără sens, toate planurile de viitor se prăbușesc și, din acel moment, existența lor se învîrte numai în jurul obsesiei morții. Asigurările date de medici că acum diagnosticul de cancer nu mai este sinonim cu decesul iminent, că prin descoperirea precoce a bolii și tratament moartea poate fi amăgită cîțiva ani buni, în multe cazuri obținîndu-se chiar vindecarea, nu reușesc să le alunge gîndul sumbru că sfîrșitul inexorabil le este aproape. Chiar și în cazul celui mai puternic dintre cei diagnosticați, undeva, ascuns, gîndul morții mocnește și, din cînd în cînd, se reaprinde, făcîndu-l să cadă pradă disperării. Celor mai mulți nu le place să vorbească despre boala lor. Firesc, pentru că astfel ar resimți și mai acut drama prin care trec sau au trecut. Și, totuși, am întîlnit o femeie care a acceptat să vorbească fără nici o reținere despre ce a însemnat și înseamnă pentru ea îngrozitoarea boală. Povestea ei este, de fapt, a unui erou. Un erou care în lupta cu boala a ieșit învingător.

Nimic nu prevestea drama

Are în jur de 40 de ani. La doar 35 a fost diagnosticată cu o cumplită boală: neoplasm mamar. Cine o vede, fără să știe despre suferința ei, nu ar crede în ruptul capului că timp de cinci ani s-a luptat cu această înfricoșătoare afecțiune, care, pentru cei mai mulți, este echivalentă cu moartea. Este ingineră. înaltă, blondă, elegantă, machiată cu gust, emană din toți porii setea de a se bucura de orice clipă de viață. A trecut, însă, prin momente infernale. Pînă în 2000 nimic nu prevestea boala. Nu a avut nici o problemă înainte și nici nu și-a făcut griji vreodată. Niciodată nu și-a palpat sînii, deși una din bunicile ei a murit de cancer. într-o zi, însă, ceva i-a întors viața pe dos. La o lovitură ușoară în sînul stîng a simțit o durere puternică, anormală. Abia atunci a început să se uite mai atent la pieptul ei. Și-a dat seama că era un nodul care se plimba pe sub piele. Dar chiar atunci i-a decedat și mama, așa că a trebuit să se ocupe de înmormîntarea ei. Cînd s-a mai adunat, și-a luat inima în dinți și i s-a confesat unei colege de serviciu care a avut și ea o problemă la colul uterin. Ea a insistat foarte mult și a convins-o să meargă la medic. La cum arăta atunci sînul, medicul specialist căruia i s-a adresat i-a dat șanse de vindecare de 50 la sută și a trimis-o imediat la Cluj.

„De ce tocmai eu?”

„La Cluj am văzut o mare de femei. Din mulțimea aceea de doamne, după ce am fost investigată la mamograf, am fost strigată prima de către medic. Atunci am realizat că este grav. M-am dus la biserica din incinta clinicii și am început să mă rog. Cînd am revenit o asistentă m-a băgat într-un salon ca să mă pregătească pentru biopsie. Prima reacție a fost să plîng și să mă întreb «De ce tocmai eu?». în salon era o doamnă care, cînd mi-a văzut lacrimile pe obraz, mi-a strigat: «în acest salon nu se plînge». Și, brusc, și-a desfăcut în fața mea bluza și și-a arătat pieptul. âi fuseseră extirpați ambii sîni. Mi-a zis pe o voce glumeață că are deja pregătite silicoanele. Discuta foarte liber despre boala ei. Aceasta m-a făcut și pe mine să devin mai optimistă. La biopsie nu am acceptat decît anestezie locală. După 10 minute mi-au dat rezultatul: ganglionii erau de natură malignă”, povestește, cu o stăpînire de sine uimitoare. Vorbește cu detașare despre afecțiune, ca și cum nu ea ar fi în cauză. „Eu sînt o fire optimistă de felul meu. Poate și pentru faptul că am încredere în Dumnezeu. M-au apropiat de el moartea mamei și necazul care a venit apoi”, explică.

O singură dată a clacat

Și, totuși, o dată a avut o cădere psihică. Asta a fost în momentul în care i s-a precizat cu certitudine diagnosticul. „La celelalte colege de salon eu le citisem pe fișă că aveau cel mult nouă ganglioni în metastază. La mine, însă, din 21, erau 15. Am clacat pentru că am avut impresia că este gata cu mine. Am început să vomit, plîngeam în hohote”, mai spune femeia. O asistentă i-a făcut un somnifer și cînd s-a trezit, lîngă ea stătea un medic stagiar. Acesta i-a explicat că situația ei nu este foarte rea. Imediat după aceea a început să privească mai detașat lucrurile. „Mi-am zis: «Bine, ți s-a întîmplat, dar ce faci acum? Clachezi sau mergi înainte?» Și mi-a venit în minte o vorbă a mamei: Te scuturi și mergi mai departe. Și așa am făcut”, mai spune femeia.

După cinci ani de tratament, „clinic sănătoasă”

Au urmat patru ședințe de citostatice (chimioterapie), în Bacău. Apoi, a venit ziua operației. Era în septembrie 2000. A plecat la Cluj. Nu a vrut să ia pe nimeni să o însoțească, nici măcar pe soțul ei, singurul din familie căruia i-a spus de diagnostic. „I-ar fi fost mai greu decît mie. Mi-ar fi făcut mai mult rău știindu-l că suferă”, explică. După intervenția chirurgicală a fost supusă, din nou, la patru ședințe de chimioterapie. Pe 28 decembrie 2000 a terminat ultima ședință. „Este foarte greu de suportat chimioterapia. Vomam, mi-a căzut părul și a trebuit să port perucă. Dar, cînd te gîndești că îți fac bine citostaticele, pînă la urmă, nu mai contează cum te simți”, este de părere Elena F. Chinul ei nu a luat sfîrșit, însă, cu ultima ședință de citostatice. Timp de o lună a mai a fost supusă și la cobaltoterapie, tot la Bacău. După aceea cinci ani a urmat un tratament cu Tamoxifen, timp în care a mers la control, în primii doi ani, la trei luni, iar în ceilalți trei, la șase luni. Și, în sfîrșit, vestea mult așteptată a venit. „M-am dus la control și m-a găsit clinic sănătoasă”, ne spune, bucuroasă.

Din solidaritate, soțul s-a tuns chilug

Fără îndoială, nu ar fi învins dacă nu ar fi avut un suport moral. Alături de ea au fost soțul, prietenii, colegii. „Ei m-au susținut foarte mult. Dar mai ales soțul meu. Am văzut foarte multe femei deprimate la gîndul că soțul le va lăsa cînd va vedea că nu mai au sîni. Unele îmi povesteau că bărbații lor le-au obligat să poarte perucă și cînd afară era o căldură de te topeai și cu toate că mai aveau ceva păr pe cap. Soțul meu s-a comportat față de mine la fel ca înainte. Mi-a spus că dacă eu cred că pentru el însemn doar cît un sîn, mă înșel. Pentru a fi solidar cu mine, cînd mi-a căzut părul, s-a tuns chilug. Fata mea, la rîndul ei, tot timpul îmi zicea că sînt cea mai frumoasă mamă din lume și mă îmbrățișa cu dragoste. în familia noastră, toate le luăm în glumă, ne amuzăm, astfel că am trecut mult mai ușor decît alte femei peste momentele grele. Gîndul că avem o problemă, este, totuși, în noi permanent. Dar sînt foarte importante familia, prietenii, colegii, cum reușesc ei să te scoată de sub obsesia bolii”, declară.

Unele femei refuză investigarea medicală

Anul trecut, din cei bolnavi de cancer au murit peste 1.200. La începutul lunii noiembrie, în județul Bacău, numărul cazurilor de neoplasm a ajuns la 7.680. Numai anul acesta au fost diagnosticate 1.024 persoane. Numărul cazurilor, însă, ar putea fi și mai mare. Este cert că, acum, datorită aparaturii moderne și a creșterii gradului de educație sanitară a populației, se descoperă mult mai multe și în fază incipientă, cînd șansa de vindecare este mult mai mare. Dar și acum multe persoane se feresc să fie investigate medical, deși există indicii că este posibil să fi făcut boala. „Și anul acesta s-au primit bani pentru screening (evidențiere, depistare-n.n.) de cancer al colului uterin al femeilor internate în spital, inclusiv al celor din mediul rural care, mai toate, din păcate, vin cu diagnostic tardiv. Mai avem 220 de milioane pentru screening pînă la sfîrșitul anului. Dar, culmea, au fost bolnave care au refuzat să li se ia secreție vaginală pentru testare, ca și cum noi am fi vrut să le facem un rău. Este vorba de lipsă de informație sau de prejudecată”, declară doctorița Mihaela Spiridon, șefa secției Oncologie, din cadrul Spitalului Județean de Urgență. La rîndul ei, Elena F. declară: „Cunosc foarte multe femei care au noduli la sîn și nu vor să meargă la medic ca să fie consultate. Aceasta înseamnă că nu ne iubim îndeajuns pe noi înșine încît să avem grijă de corpul nostru”.

Se resimte acut lipsa unui psiholog

Dar și dacă acceptă să fie supuse investigației, unele femei nu se mai prezintă la medic să afle diagnosticul. Altele, mai ales cele care au cancer la sîn, refuză să creadă că au această boală. De aceea, în momentul comunicării diagnosticului sfaturile unui psiholog sînt foarte utile și benefice. Dar secția Oncologie nu are încă angajat un asemenea specialist. în absența lui, medicii sînt nevoiți să-i preia sarcinile. „Noi trebuie să-l pregătim pe pacient pentru comunicarea diagnosticului, să-l facem să-și accepte boala și să lupte cu ea. Sînt cazuri în care familia îi ascunde bolnavului și atunci acesta află întîmplător, de la alți pacienți. Atunci șocul este foarte puternic și ne revine nouă să-l scoatem din starea în care intră”, mai spune doctorița Spiridon.

„Sofiroz”, asociația femeilor cu neoplasm

Deocamdată, în afară de familie, prieteni, cunoștințe, colegi, singura care acordă sprijin moral femeilor bolnave de cancer este Asociația „Sofiroz”. Aceasta reunește 25 de femei diagnosticate cu tumori maligne sau sînt sănătoase. Această asociație lucrează în parteneriat cu fundația „Renașterea” și este înscrisă în organizația europeană a femeilor cu cancer la sîn-Europa Donna. „Sofiroz” a reușit să adune, cu ajutorul elevilor de la Liceul de Artă „George Apostu”, bani pentru a schimba instalațiile sanitare la secția Oncologie, a desfășurat o campanie de educație sanitară a femeilor din unitățile economice băcăuane și același lucru urmează să îl realizeze în mediul rural. „Aș face orice îmi stă în putință să le determin pe femei să se informeze despre cancer, să cunoască totul despre această boală. Numai așa o pot preveni”, a mai spus Elena F., care este secretarul executiv al asociației. Cei care vor să o contacteze, o pot face la numerele de telefon: 0746987315; 0723696491. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!