Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a pus la dispoziția fermierilor un program de prezentare a hărților digitale din baza de date LPIS, accesibil prin internet începînd cu data de 21 februarie. Această bază de date conține imagini aeriene ale întregii suprafețe agricole a țării, limitele administrative și limitele suprafețelor de teren (blocuri fizice) necesare fermierilor pentru identificarea parcelelor agricole pe care le utilizează și pentru care pot depune cerere de sprijin financiar de la Uniunea Europeană și de la bugetul național. „Instrumentul – spune directorul sucursalei APIA Bacău, Ioan Melinte -este util tuturor fermierilor care au acces la internet, dar mai ales autorităților locale și specialiștilor APIA, Agenției Naționale de Consultanță Agricolă (ANCA), Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR), agenților agricoli de pe lîngă primăriile comunelor. Aceștia vor asista fermierii la identificarea corectă a parcelelor agricole. Programul poate fi accesat la adresa http://lpis.apia.org.ro/, pe baza unei parole care va fi furnizată fermierilor și instituțiilor implicate în campania de depunere a cererilor de sprijin financiar 2008 de centrele județean și locale ale APIA”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.