Festivalul „Enescu-Orfeu moldav”- ediția XXIII

Redacția Ziarul de Bacău

Cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului „Enescu-Orfeu moldav” debutează astăzi, 30 august, de la ora 17.00, la Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu-George Enescu” din Tescani. Față de edițiile anterioare, cea de anul aceasta poartă pentru prima oară titulatura de „festival internațional”, deși și în anii anteriori au participat artiști din afara țării.

Programul primei zile cuprinde un recital extraordinar susținut de Mari Opatz (SUA) -mezzo soprană, Mary E.M. Harris (S.U.A.) – violă și Donna Hallen Loewy (S.U.A.). În program sînt incluse lucrările „Selecție din cele Șapte cîntece pe versuri de Clement Marot” de George Enescu, „Sonata, op. 147” de D. Șostakovici, „Florile de lîngă rîu”, de Stephen Paulus, „Trei cîntece pentru voce, violă și pian” de Frank Bridge, precum și „Piesă de concert pentru violă și pian”, de George Enescu.

Sîmbătă, 31 august, tot de la ora 17.00, melomanii vor putea asculta un recital la patru mîini susținut de Mihaela Spiridon și Ozana Kalmuski-Zarea. În program: „Variațiuni pentru două piane, op. 5” – George Enescu, „Dansuri românești”, de Constantin Silvestri, „Patru dansuri norvegiene, op.35” – Edvard Grieg, „Dansuri germane, op.33”, „Valsuri nobile, op.77”, de Franz Schubert, „Valsuri, op. 39” și „Trei dansuri ungare”, de Johannes Brahms.

Duminică, 1 septembrie, în ultima zi a festivalului, la ora 17.00, va avea loc un concert simfonic extraordinar susținut de Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, dirijată de maestrul Ovidiu Bălan, solist Fabio Toscano (Italia), la pian. În program P.I. Ceaikovski – „Uvertura 1812”, D. Șostakovici – „Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră, op. 35” și George Enescu, cu „Suita I”.

Festivalul „Enescu – Orfeu moldav” este organizat de Ministerul Culturii și Cultelor, Consiliul Județean Bacău, Filarmonica „Mihail Jora”, Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu-George Enescu” și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.