• în municipiul Bacău circulația va fi întreruptă mîine, între ora 11.00 și 13.00, pe porțiunea cuprinsă între Pasarela Letea și Policlinica Veche
La monumentele eroilor români din Cimititrul Central, de pe strada Mărășești din Bacău, va fi organizată mîine, de Ziua armatei, o ceremonie oficială de depunere de coroane și jerbe de flori. Festivitatea organizată de Primăria Bacău împreună cu Garnizoana Bacău va începe de la ora 12.00. Vor depune jerbe, coroane și buchete de flori reprezentanți ai Primăriei, Consiliului Județean și Local, Garnizoanei Bacău, Insectoratului Județean de Poliție, Comandamentului Județean de Pompieri, Grupului Județean de Pompieri, Oficiului Județean de Telecomuniciații Speciale, ai filialelor județene ale partidelor politice și principalilor agenți economici din Bacău. La ceremonie vor mai fi prezenți veterani de război, ofițeri în rezervă, studenți și elevi. Pentru buna desfășurare a festivităților, Poliția rutieră va restricționa circulația mîine, între ora 11.00 și 13 pe porțiunea cuprinsă între Pasarela Letea și Policlinica Veche.
Acitivități prilejuite de Ziua Armatei vor mai avea loc sîmbătă pi la Răcăciuni, unde la Monumentul Eroilor va fi organizat un ceremonial de depunere de coroane, începînd cu ora 12. O acțiune similară va avea loc și duminică, începînd cu orele 13.00, la Monumentul Eroilor de la Gâșteni. Aceste ultime evenimente menționate sînt organizate cu sprijinul Asociației Cultul Eroilor și al autorităților locale. (E.S.)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.