• fiecare dintre cele șapte prostituate a fost amendată cu cinci milioane de lei
Prostituatele care „prestează” la ieșirea din municipiul Bacău, spre Sarata, au avut parte ieri de musafiri neașteptați. În jurul prînzului, cînd treaba mergea ca pe roate, fetele s-au trezit înconjurate polițiști, care le-au invitat politicos în mașini. Cum erau deja obișnuite cu banchetele și cu oamenii legii, fetele nu prea au protestat, pentru că știau că nu vor păți nimic. Odată ajunse la sediul poliției, prostituatele au fost legitimate, după care au primit drept cadou un proces verbal de amendă, în valoare de cinci milioane de lei. Deși suma li s-a părut oarecum exagerată, fetele, cu vîrste cuprinse între 14 și 27 de ani, nu au mai avut prea mult de comentat și au plecat din nou la muncă. Rîzînd, ele le-au spus polițiștilor că sînt la zi cu toate amenzile pe care le-au primit pînă acum, și nu sînt puține la număr, doar că timp de cîteva zile vor trebui să pună serios osul la treabă pentru ca să-și scoată pîrleala. Tinerele care își oferă serviciile la Sarata fac parte din categoria curvelor de mîna a doua și practică tarife cuprinse între 100 și 150.000 de lei, în funcție de serviciile pe care le prestează. (Fl. CRĂCIUN)
Lasă un răspuns