Patru poeți băcăuani, Alexandru Dumitru, Dan Sandu, Viorica Petrovici și Adrian Botez, au fost admiși în rîndul literaților cu acte în regulă de către Uniunii Scriitorilor din România, ca urmare a acceptării dosarelor înaintate spre aprobare săptămîna trecută. Toți, fără excepție, vor face parte din filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor, în care activează, în acest moment, 36 de scriitori, poeți, dramatugi și traducători. „S-a făcut dreptate unor oameni. Am constatat că ne-am orientat foarte bine și s-a dovedit încă o dată că poezia își are izvorul fermecat în Moldova. Toți cei patru poeți admiși de Uniunea Scriitorilor sînt reprezentativi și își meritau locul mai de mult în această uniune. Prin includerea lor în Uniune se confirmă faptul că inițiativa unei filiale la Bacău a fost binevenită”, ne-a declarat dramaturgul Viorel Savin, secretarul filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns