Filmele românești de matineu revin pe marile ecrane

Administrator

Filmele românești de altădată se întorc pe marile ecrane și, astfel, tînăra generație va putea lua contactul cu lumea celei de-a șaptea arte în care au trăit părinții lor. Astfel, la cinematograful „Central” va rula sîmbătă, 14 mai, de la ora 10.00, filmul istoric „întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, în regia Malvinei Urșianu, cu George Motoi, Silvia Popovici și Cornel Coman, în rolurile principale. Drama românească va fi urmată, în restul programului, de premiera americană „Hitch – consilier în amor”, o comedie avîndu-l în rolul principal pe simpaticul Will Smith. Situația va fi asemănătoare și la cinematograful „Orizont”, unde va rula, între 12 – 19 mai, în fiecare zi de la orele 14.00, filmul Elisabetei Bostan, „Mama”, o coproducție România – Rusia – Franța. Pentru necunoscători precizăm că este vorba de o transpunere muzicală a mai multor basme românești în care „binele învinge răul”. în distribuție: Ludmila Gurcenko, Florian Pitiș, George Mihăiță, Violeta Andrei și Paula Rădulescu. După orele 16.00, la cinema „Orizont” va putea fi vizionată drama americană „Fetița din Jersey”, cu Ben Afflek, Jennifer Lopez și Liv Tyler în rolurile principale.
Prețul unui bilet la filmele românești va fi același ca și în cazul premierelor americane, respectiv 40.000 de lei – 35.000 de lei, sau 25.000 de lei, excepție făcînd grupurile organizate de peste 20 de persoane, care vor plăti doar 10.000 de lei pentru un bilet. (Constantin GHERASIM)ată drama americană „Fetița di

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.