Elevi şi cadre didactice la Colegiul Tehnic de Comunicaţii „N. V. Karpen” din Bacău şi bunicii beneficiari ai Clubului „60 plus” şi-au dat întâlnire, joi dimineaţă, la restaurantul Iris din municipiu pentru a marca finalul unui proiect drag sufletului lor, derulat pe parcursul a doi ani, „The fairytale of the europen g(old)en future”.
Proiectul, unul Comenius, implementat de către unitatea de învăţământ amintită în parteneriat cu Clubul pensionarilor în perioada 2012 – 2014, şi cu alte şcoli din nouă ţări, a avut ca obiectiv promovarea unei culturi a îmbătrânirii active, printr-o evoluţie armonioasă în plan psihologic, social, profesional şi spiritual, obiectiv atins prin organizarea, periodic, de ateliere de lucru la care elevii de la Karpen şi bunicii de la 60 plus au participat împreună, învăţând unii de la alţii din experienţele şi hobby-urile specifice vârstelor lor. De asemenea, obiectivele au fost atinse prin schimburi de experienţă între şcolile partenere din ţările străine din cadrul proiectului, prin evaluări, excursii tematice etc.
Joi, 10 iulie 2014, la restaurantul Iris din Bacău a fost marcat finalul proiectului printr-un ultim atelier la care au participat deopotrivă elevii de la „Karpen” şi bunicii de la „60 plus”, tematica atingând sănătatea fizică şi spirituală, invitaţi fiind, pentru a le vorbi beneficiarilor în acest sens, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bacău.
În cadrul aceleeaşi manifestări, elevii beneficiari ai proiectului au deschis întru lecturare şi jurnalul „Amintiri din viitor”, pe care l-au scris de-a lungul celor doi ani din perspectiva celor ce vor deveni, cel mai probabil undeva în jurul anului 2072, adică bunici.
Proiectul s-a derulat cu finanţare de la Comisia Europeană prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. La nivel local, proiectul a fost coordonat de prof. Elena Anca Stamatachi, de la Colegiul Tehnic de Comunicaţii „N. V. Karpen”.
Lasă un răspuns