Firma care a dus oneșteni în Cehia va pierde acreditarea

Redacția Ziarul de Bacău

În cursul zilei de ieri, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău a avut loc o întrevedere între Lucică Pătru, patronul firmei Chim Tour Exim SRL Helegiu, și inspectorii instituției, pentru a se face lumină în situția oneștenilor vînduți ca sclavi în Cehia. Reamintim că acesta a fost acuzat de George Băitănciuc din Onești că au fost duși la muncă în Cehia promițînduli-se marea cu sarea, dar că acolo au fost tratați sub orice limită umană, nerespectîndu-se prevederile contracului de muncă. „Lucică Pătru, cel care a fost incriminat de oneșteni, consideră că nu are nici o vină și aruncă întreaga responsabilitate pe umerii firmei de plasare ieșene Exelcomns SA. Despre oneșteni el spune că sînt niște puturoși și că acolo li s-au oferit toate condițiile de muncă și cazare prevăzute în contract. Dar, cînd a fost pus să le descrie, nu a știut să ne dea detalii”, ne-a declarat Ion Barbu, inspector șef la ITM Bacău. Instituția a solicitat Inspecției Muncii din Iași să facă verificările necesare la firma ieșeană, pentru a se face lumină în acest caz. „Avînd cunoștință de prevederile legale în domeniul plasării forței de muncă în străinătate, deoarece firma lui este acreditată, el știa foarte bine ceea ce trebuia făcut. Ca urmare a acestui fapt, noi vom face propunere de retragere a acreditării”, ne-a mai spus inspectorul șef de la ITM Bacău. (C.T.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.