~2 min lectură 0 comentarii

Firma Primăriei din Comănești s-a apucat să scoată apometrele din școli. Facturile au crescut de 10 ori

Ella Craciun

O situație cel puțin ciudată se petrece la unele licee și școli din Comănești. Între 2017 și 2018, la Colegiul Tehnic D. Ghika Comănești,  de exemplu, factura la apă a crescut de la 350 de lei la 3.451 de lei și tot aceeași a fost creșterea de consum constată pe factură.

Colegiul Tehnic D. Ghika Comănești – foto Facebook

Dar, între cele două facturi emise în iulie 2017 și iulie 2018 a mai apărut o diferență. Dacă acum doi ani, colegiul avea apometre, în 2018, s-a trecut la sistemul paușal.

Directorul colegiului are o explicație. „Contoarele pe care noi le aveam erau depășite și trebuiau schimbate. Doar că Apa Serv a refuzat să ne monteze altele și am trecut la paușal. Am încercat să trecem la sistemul anterior, chiar dacă vom suporta noi costul contoarelor. Să vedem dacă vor accepta”, a declarat prof. Florin Popa, directorul colegiului.

De cealaltă parte, reprezentantul  Apa Serv Comănești susține că, odată cu schimbarea centralelor, s-au schimbat și apometrele, iar angajații companiei au descoperit că de fapt rețeaua nu era construită corect și unele apometre chiar nu înregistrau consum.

„Până când colegiul își va face o nouă rețea și se vor monta și apometre, a trecut la sistemul paușal. Și nici consumul de 300 de lei nu se justifica la un colegiu așa mare, cu trei corpuri. Cel facturat acum este cel real, între 2.000 și 3.000 de lei, mai puțin vara”, a declarat Mihai Mititelu, reprezentantul companiei de apă. Apa Serv Comănești este în subordinea Primăriei Comănești.

„Nu se înregistra toată cantitatea de apă (n.r. la Colegiul D. Ghika) și trebuie refăcută și rețeaua. Noi am dori să facem aceste investiții în viitorul apropiat, când vom avea bugetul aprobat”, a explicat și primarul din Comănești, Viorel Miron.

În Comănești sunt 12 grădinițe, 7 școli generale și 2 colegii.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.