în executarea atribuțiilor stabilite prin Codul de procedură fiscală și Codul fiscal, aparatul de specialitate al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău (DGFP) a controlat respectarea de către contribuabili a reglementărilor legale privind determinarea, evidențierea și vărsarea impozitelor, taxelor și altor obligații financiare către bugete și fondurile speciale, precum și respectarea de către societățile comerciale și regiile autonome a disciplinei financiare, prin achitarea obligațiilor restante față de bugetul general consolidat al statului, în trimestrul al treilea al anului. Veniturile suplimentare atrase la bugetul consolidat, de organele de control fiscal la nivelul județului – am aflat de la purtătorul de cuvînt al instituției, Maricel Radu – însumează peste 33 de milioane de lei, identificate în 750 de cazuri, dintr-un număr de 2.795 de verificări fiscale. Astfel, au fost atrase venituri suplimentare de 24,8 milioane de lei din diferențe de impozite și taxe, din care 9,8 milioane de lei din TVA, aproape 9 milioane de lei din impozitul pe profit și 14,4 milioane de lei din alte impozite și taxe. De asemenea, au fost atrase peste8,3 milioane de lei din majorări întîrziere și amenzi. Cea mai mare sumă, aproape 33 de milioane de lei provine de la contribuabilii cu capital privat, iar 123.000 de lei de la contribuabilii cu capital de stat. „între cauzele evaziunii fiscale descoperite – a precizat Maricel Radu – menționăm neevidențierea integrală a obligațiilor fiscale în sistemul de evidență contabilă, supradimensionarea cheltuielilor cu sume care nu aveau legătură cu veniturile activității declarate, subevaluarea veniturilor prin neînregistrarea tuturor documentelor de vînzări sau a sumelor încasate în numerar, nedepunerea unor declarații de impunere sau necomunicarea modificărilor survenite pe parcursul perioadei fiscale și fabricarea unor produse sau desfacerea acestora fără documente de intrare, de ieșire sau de transport”.
Pentru abateri grave de la disciplina fiscală, în trimestrul al III-lea, un număr de 5 agenți economici au făcut obiectul sesizărilor penale pentru prejudicii aduse bugetului de stat, care însumează 7,1 milioane de lei. „Pentru prevenirea și combaterea cazurilor de evaziune fiscală – a mai spus purtătorul de cuvînt al DGFP – avem în vedere verificarea cu prioritate a contribuabililor care înregistrează creanțe restante la bugetul consolidat, executarea silită prin popriri asupra conturilor bancare și sechestre pe bunuri mobile și imobile, monitorizarea agenților economici cu pondere în totalul creanțelor bugetare sub raportul respectării sistemului fiscal și a plății la termenele de exigibilitate a obligațiilor fiscale, precum și acordarea de asistență fiscală contribuabililor de serviciile de specialitate din cadrul direcției județene și ale unităților fiscale din teritoriu, în condiții de protejare a datelor și secretului fiscal”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.