Focuri de armă trase asupra soției primarului din Slănic Moldova

Administrator

Gabriela Șerban, soția lui Andrei Șerban, primarul din Slănic Moldova, a scăpat ca prin urechile acului dintr-un eveniment care putea să o coste viața. Asta, după ce asupra mașinii primarului, condusă însă de nevasta acestuia, s-a tras cu un pistol cu gaze, incident soldat doar cu rănirea ușoară a șoferiței. Atacatorul a fost surprins aproape imediat în trafic, el fiind un tînăr din Onești, care a fost amendat ulterior cu 20 de milioane de lei pentru folosirea ilegală a unei arme cu gaze. întregul incident s-a oprit însă în această fază, întrucît Andrei Șerban și-a sfătuit soția să nu facă plîngere la Parchet, pentru că s-ar fi făcut prea multă vîlvă asupra întîmplării, pe care edilul o consideră una minoră.
Incidentul a avut loc la intrarea în orașul Onești. Mașina primarului din Slănic, aflată în trafic, era condusă de Gabriela Șerban, alături de care se afla o prietenă a acesteia. într-un alt autoturism, Marius Matei, din Onești, însoțit și de alte persoane. La un moment dat, probabil în urma unei discuții între tinerii din cealaltă mașină și cele două femei, unul dintre bărbați a scos un pistol cu gaze și a tras înspre mașina celor două. Gabriela Șerban a fost rănită ușor, martorii susținînd că ar fi fost vorba despre niște zgîrîieturi. „Știu că atunci am anunțat imediat poliția și că derbedeii au fost prinși. Erau niște nenorociți care stau mai mult prin Irlanda și care s-au dat și ei mari, ca proștii, cînd au văzut două femei în mașină. N-am vrut să se facă tam-tam pe chestia asta, întrucît nu a fost ceva intenționat și, în plus, eu aș prefera să se mediatizeze activitatea mea ca primar, nu viața mea personală”, a spus Andrei Șerban, primarul orașului Slănic Moldova.

Nu s-a făcut plîngere penală

Nefericitul eveniment a ieșit abia acum la lumină, deși el s-a petrecut în urmă cu cîteva luni. Și asta, tocmai din dorința soților Șerban de a nu intra într-un scandal public. Cei care au cercetat incidentul sînt polițiștii din Onești, dar și cei de la Serviciul de Arme și Muniție a Inspectoratului Județean de Poliție. Aceștia i-au depistat aproape imediat în trafic pe agresori, iar cercetările s-au finalizat în momentul în care oamenii legii au constatat că singurul lucru care li se poate imputa este folosirea unei arme cu gaze împotriva unei persoane care nu le-a pus în nici un fel viața în pericol. „La vremea respectivă, a fost amendat numitul Marius Matei din Onești cu suma de 20 de milioane de lei pentru folosirea ilegală a unui pistol cu gaze. Printr-o adresă, noi am înștiințat victima despre finalizarea dosarului, dar am informat-o și despre posibilitatea de a face plîngere în justiție pentru amenințare”, ne-a declarat comisarul șef Ștefan Alexa, comandantul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău. „Nu s-a făcut plîngere penală. Eu mi-am sfătuit eu soția să procedeze așa, pentru că s-ar fi făcut prea multă vîlvă și nu avea rost. Erau niște derbedei”, i-a catalogat Șerban pe agresorii soției sale. Alte măsuri nu au mai fost luate, întrucît agresorii nu aveau nevoie de permis de port armă pentru pistolul cu gaze pe care îl aveau asupra lor.

Incidentul cu soția, precedent pentru cel cu fiica

Familia lui Andrei Șerban a mai fost implicată într-un incident, de data aceasta unul cu conotații mult mai grave. La cîteva luni de la evenimentul cu agresarea soției sale, Andrei Șerban a avut emoții din cauza fiicei sale, Andreea, care studiază în Viena, acolo unde Andrei Șerban are cumpărată o locuință. Fiica sa, de 18 ani, urma să fie răpită în cursul lunii octombrie de fostul proprietar al casei achiziționate de Șerban, un fost campion olimpic la patrinaj artistic. Răpitorul urma să-i ceară tatălui fetei 2,5 milioane de euro drept recompensă, dar a fost prins în flagrant după ce-a fost denunțat de românii care urmau să-i fie complici. De altfel, Andrei Șerban a aflat chiar de la aceștia despre planurile austriacului, și el a colaborat cu atutoritățile pentru rezolvarea situației. „Din cîte știu eu, austriacul este și acum arestat, iar despre cei care m-au anunțat despre ce urma să se întîmple nu știu nimic, nici acum. La scurt timp după ce s-a scris în presă despre această răpire eșuată, au venit și cei de la Interpol și am stat de vorbă cu ei, dar nu mai știu ce-au făcut mai departe”, ne-a mai spus Andrei Șerban. (Mirela ROMANEȚ, Eduard ADAM)tregul incident s-a o

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.