~2 min lectură 3 comentarii

Fostul deputat Lucian Ciubotaru a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare. Sentința este definitivă

Redacția Ziarul de Bacău

Fostul deputat liberal Lucian Ciubotaru și doctorul legist Marcel Bădără au fost condamnați, joi, de Curtea de Apel Brașov, la câte 3 ani, respectiv, doi ani de închisoare, cu suspendare. Sentința este definitivă potrivit termene.ro.

deputat pnl bacau
Fostul deputat Lucian Ciubotaru

Față de sentința de la fond, dată de Tribunalul Brașov, instanța de apel a majorat pedepsele: „Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Marcel Bădără de la 1 an și 4 luni închisoare la 2 ani închisoare. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Lucian-Manuel Ciubotaru de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare”.

De asemenea, judecătorii au stabilit în sarcina celor doi „obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate”.

În martie 2016, DNA Bacău i-a trimis în judecată, cu acuzațiile de complicitate la trafic de influență și, respectiv, trafic de influență.

Conform procurorilor, pe 15 februarie 2016, Lucian Ciubotaru, pe atunci deputat PNL Bacău în Parlamentul României, la solicitarea unui coleg de partid, a luat legătura cu medicul legist Marcel Bădără și i-a solicitat acestuia să intervină pe lângă angajați ai Serviciului de Medicină Legală Bacău pentru ca aceștia să consemneze pe un buletin de analiză toxicologică a alcoolemiei valori situate sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, lucru cu care legistul a fost de acord.

Potrivit DNA, pentru a fi emis acel buletin de analiză, medicul legist Marcel Bădără a cerut 1.000 de euro, afirmând că suma va fi remisă către doi angajaţi ai Serviciului de Medicină Legală Bacău, primind în aceeaşi zi, prin intermediul lui Ciubotaru, suma de 4.500 de lei.

Ciubotaru şi Bădără au negat acuzaţiile. Dosarul s-a judecat inițial la Tribunalul Bacău, unde Ciubotaru a primit, în noiembrie 2017, trei ani de închisoare, iar Bădără, doi ani și șase luni de închisoare, ambele cu suspendare. Cei doi au făcut apel și au obținut strămutarea dosarului la Brașov, unde dosarul a fost rejudecat.

Decizia de azi este definitivă.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. P
    PNL Bacau
    31 august 2021, 12:31
    0

    Lupul moralist Ciubotaru

  2. C
    Cristina M.
    31 august 2021, 13:10
    0

    Ciuboțica cucului

  3. A
    Andrei Munteanu
    31 august 2021, 20:31
    0

    Pedepse prea mici. Daca vrem sa ajungem o tara normala trebuie sa fortam politicienii sa mareasca pedepsele foarte mult pentru trafic de influenta, delapidari, furturi etc. Trebuie respectata munca cinstita si pedepsite drastic faradelegile.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.