Fostul primar Andronic este acuzat de concesionarea abuzivă a unor terenuri

Redacția Ziarul de Bacău

Mai mulți localnici din comuna Măgura, care au lucrat ca tractoriști la fostul CAP de aici, se tem că își vor pierde terenul pe care l-au dobîndit în virtutea Legii 18/1991. Și aceasta, după ce au mai fost scoși o dată de pe o altă suprafață acordată în conformitate cu aceeași lege, în urmă cu nouă ani.

Deposedați de teren fără o bază legală

în speță, este vorba despre 11 mecanizatori care au fost împroprietăriți în 1995 cu cîte o suprafață de 2.000 de metri pătrați în tarlaua 18 (T18), cunoscută sub denumirea punctul Rediu, la intrarea în satul Crihan. La vremea respectivă, fiecare dintre cei 11 a primit titlu de proprietate pentru această suprafață, în act fiind menționate și vecinătățile. Dar, în pofida acestui document, proprietarii au fost deposedați de terenul lor și mutați pe alte locuri pentru care nu li s-a dat nici un act. în ședința Comisiei comunale de aplicare a Legii 18/1991, a fondului funciar, din data de 6.02.1997, s-a hotărît ca tarlaua Rediu să fie predată Consiliului local Măgura în vederea concesionării pentru construirea de locuințe. Deși un titlu de proprietate nu poate fi anulat decît în instanță sau de către Comisia județeană de aplicare a Legii fondului funciar, „De fapt, concesionarea a fost făcută la inițiativa și insistența primarului de atunci, Andronic Sergiu. Primarul Andronic a concesionat, abuziv, terenul noastru, la o altă familie, care acum are turnată temelia pentru casă. Nouă ne-a dat mai la vale, din suprafața altcuiva. La un moment dat, în primăvara anului 2000, primarul Andronic a împărțit în două și tarlaua pe care ne transferase pentru a o concesiona și pe aceasta. Noroc că nu a mai fost ales primar, așa că decizia lui nu s-a mai pus în aplicare. Dar oricînd noi putem fi scoși de pe terenul pe care îl avem acum, deoarece pentru el nu ni s-a dat nici un act”, susține Tatiana Daviduță.

Expertul nu a găsit un act de anulare a titlurilor

La solicitarea Tatianei Daviduță, în august și septembrie 2004, la fața locului s-a deplasat un specialist pentru a efectua expertiza tehnică a terenului. Din raportul expertului reținem că „nu mi s-au pus la dispoziție documente din care să reiasă că suprafețele atribuite prin titlurile de proprietate emise în T18 (tarlaua Rediu-n.n.) ar fi fost anulate, modificate etc., înainte sau la data luării acestei hotărîri (concesionarea terenurilor în acuză-n.n.)”. în același raport se mai precizează că „la nivelul comunei Măgura nu există o hartă care să cuprindă situația reală în urma aplicării Legii 18/1991, datorită deselor schimbări de amplasamente și suprafețe care au fost făcute fără a se cere rectificarea sau anularea unor hotărîri ale Comisiei județene (…)”. De asemenea, expertul afirmă că „nu am putut să intru în posesia unei hărți care să cuprindă terenurile aprobate spre concesionare”.

Multe documente au dispărut

Despre hărți și alte documente care ar fi trebuit să existe la Primăria Măgura, reclamanta susține că au fost făcute dispărute tocmai pentru a nu se mai stabili adevărul. „Pe vremea fostului primar Andronic au fost arse tot felul de documente, titluri de proprietate, ca să nu mai putem noi să demonstrăm că avem dreptate”, afirmă Tatiana Daviduță. Că multe acte din arhiva Primăriei Măgura s-au volatilizat declară și Constantin Trăistaru, primarul actual al comunei. „Acum mă confrunt cu o problemă extrem de dificilă din această cauză. Vin titluri peste titluri, nu mai avem hărți ca să vedem cîte din acestea sunt corecte. Chiar multe proiecte nu se mai găsesc la primărie”, ne spune Constantin Trăistaru.

Fostul primar se ferește să dea vreo explicație

Am vrut să aflăm și de la Sergiu Andronic, acum membru în Consiliul Local Măgura, cum explică această situație și ce argumente are pentru mutarea de pe suprafața dată prin titlu de proprietate a celor 11 săteni. „Tot ce s-a făcut este în regulă”, doar atît ne-a declarat Sergiu Andronic, evitînd să fie mai explicit. Actualul primar promite ca în următoarea ședință a Consiliului Local Măgura să ia în discuție sesizarea Tatianei Daviduță. Femeia este, însă, destul de sceptică în reușita demersului primarului. „Tot cum vrea Andronic se va hotărî, pentru că el are influență încă asupra multora din consiliu”, este convinsă Tatiana Daviduță. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.